Aproximativ 3.500 de persoane din Republica Moldova au participat, de Ziua Limbii Române, la Marea Dictare Națională, desfășurată simultan la Chișinău și în cel puțin 16 raioane. Inițiativa a reunit elevi, profesori, părinți, bunici și iubitori ai limbii române, într-un demers dedicat cultivării limbii și afirmării identității naționale.
Participanții au transcris un fragment din opera regretatului actor, dramaturg și umorist Gheorghe Urschi. Manifestarea a fost organizată de Ministerul Educației și Cercetării, sub egida Președinției Republicii Moldova, și s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, precum și în alte localități din țară.
În mesajele adresate participanților, oficialii au amintit că revenirea la alfabetul latin și recunoașterea limbii române au reprezentat momente definitorii ale mișcării de renaștere națională din Republica Moldova.
Premierul Vasile Tofan a subliniat că limba română a păstrat identitatea românilor dintre Prut și Nistru în perioadele de încercare, iar ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a evidențiat responsabilitatea generațiilor de astăzi de a transmite mai departe această moștenire.
„Limba pentru care atunci s-a luptat este astăzi limba în care putem trăi liber. Limba noastră ne-a trecut prin vremuri mult mai grele decât cele de astăzi, ne-a păstrat identitatea când alții au încercat să ne-o schimbe și ne-a ajutat să ne recâștigăm demnitatea. Astăzi, ne însoțește în drumul nostru înainte, ca o țară liberă și europeană”, a spus Prim-ministrul.
Participare incluzivă
La desfășurarea din acest an, pentru prima dată, au participat și elevi cu deficiențe de vedere. Organizatorii au asigurat materiale adaptate și condițiile necesare pentru ca aceștia să poată lua parte la dictare alături de ceilalți participanți.
Marea Dictare Națională s-a desfășurat pentru a patra oară și a devenit una dintre cele mai ample manifestări dedicate Zilei Limbii Române în Republica Moldova, reunind anual mii de participanți din întreaga țară.
Ziua Limbii Române este sărbătorită în Republica Moldova și România la 31 august, dată care amintește de adoptarea la Chișinău, în 1989, a legislației prin care limba română a fost proclamată limbă de stat și s-a revenit la grafia latină, un moment esențial al renașterii naționale în Republica Moldova.
















