Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a sfințit duminică un monument dedicat Patriarhului Nicodim Munteanu în localitatea Pipirig, locul de naştere al celui de-al doilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Monumentul a fost realizat la inițiativa preotului paroh din Pipirig, Sandu Vasile, cu sprijinul credincioșilor și al consiliului local. „Când vorbim de Patriarhul Nicodim”, a spus Înaltpreasfinţitul…
Străduindu-ne a ierta şi învăţându-ne a practica şi iertarea sub formele ei mai subtile (pe cei cărora le-am greşit noi, pe noi înşine după ce ne-am căit cu adevărat), ne apropiem de înţelegerea iertării divine, sunt cuvintele părintelui Nicolae Steinhardt, părinte care a învăţat ce înseamnă iertarea în închisorile comuniste. Luni, 29 iulie 2019, se împlinesc…
Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, îşi sărbătoreşte luni ocrotitorul spiritual: pe Sfântul Mucenic Veniamin. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare. Preasfinția Sa este originar din Republica Moldova, fiind născut în Comuna Puhoi, Raionul Anenii Noi, în anul 1975. A intrat în viața monahală la Mănăstirea Neamț în anul…
Omul lui Dumnezeu (Man of God) este titlul filmului care urmează să fie dedicat vieţii şi activităţii Sfântului Nectarie de la Eghina, anunţă Orthodoxia News Agency. Producţia va fi regizată de Yelena Popovic, iar filmările sunt aşteptate să înceapă în această toamnă. Conform aceleiaşi surse, din distribuiţie vor face parte mai mulţi actori greci renumiţi,…
Războiul omului cu gândurile necurate a fost unul dintre subiectele atinse de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul în omilia rostită duminică la Catedrala Patriarhală. Ierarhul a ales să vorbească despre acest aspect în contextul atitudinii fariseilor şi cărturarilor faţă de vindecarea slăbănogului din Capernaum relatată în pericopa duminicală. După ce Hristos i-a oferit vindecare celui…
„Pentru medicii noștri, Sfântul Pantelimon este un exemplu de dăruire, cu întreaga lui ființă, în actul de vindecare a pacientului, a omului suferind”, a spus sâmbătă Arhiepiscopul Ciprian la hramul schitului Ciobănoaia din jud. Buzău. Biserica de lemn a așezământului monahal, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”, a fost ctitorită de către căpitanul…
Părintele Patriarh Daniel a evidenţiat duminică un aspect important pentru sănătatea sufletului nostru, şi anume că „nu trebuie să ne rugăm şi să lucrăm numai pentru noi înşine”, adică să nu fim egoişti în rugăciune şi faptă. În cuvântul rostit în 28 iulie la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale, Peafericirea Sa a explicat că trebuie…
Arhiepiscopul Dunării de Jos a liturghisit sâmbătă la hramul Mănăstirii Sfântul Pantelimon din staţiunea Lacu-Sărat, cea mai recent înfiinţată mănăstire din Eparhie. Mănăstirea Lacu-Sărat şi-a început activitatea la 27 iulie 1996, când Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie a bisericii. Biserica a fost sfinţită în…
Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a sfinţit sâmbătă piatra de temelie pentru un nou locaş de cult în Schiau, localitate unde îşi doarme somnul de veci mama preotului şi scriitorului Gala Galaction. Vechea biserică din Schiau, comuna Valea Călugărească, s-a deterioriat iremediabil cu trecerea timpului şi nu a mai putut fi salvată, astfel că în localitatea…
Patriarhia Ierusalimului a anunţat printr-un comunicat de presă faptul că Sfântul Sinod prezidat de Preafericitul Părinte Teofil a hotărât, în şedinţa din 25 iulie, reabilitarea monahului Irineu în treapta arhieriei şi acordarea titulaturii de fost Patriarh al Ierusalimului. Sinodul Patriarhiei Ierusalimului i-a delegat pe Arhiepiscopii Aristarh de Constantina şi Dimitrie de Lydda să aducă la…
În cuvântul adresat sâmbătă tinerilor prezenţi în tabăra de la Mănstirea Oaşa, Arhiepiscopul Irineu a îndemnat să nu ne ruşinăm în mărturisirea credinţei. Pentru aceasta avem nevoie de curaj dobândit prin rugăciune, a spus ierarhul. „Noi trebuie să ne rugăm Celui Preaînalt să ne dea curajul să nu ne rușinăm a ne mărturisi credința noastră”,…