Eparhii

„Nu deznădăjdui” – cuvântul de care să ne ținem: Sf. Siluan Athonitul cinstit la Mănăstirea Muntele Rece

Foto creditMarian Șomlea

„Cuvântul cel mai important este acesta: Nu deznădăjdui. Chiar și în cele mai grele stări sufletești în care te poți afla, nu deznădăjdui. Acesta este cuvântul de care să ne ținem și noi”, a spus Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, joi, la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” din Muntele Rece, județul Cluj, unde a fost cinstit Sf. Siluan Athonitul.

Preasfinția Sa a evocat principalele momente din viața sfântului și experiența sa duhovnicească, oprindu-se asupra celui mai cunoscut cuvânt al acestuia: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui”. „Unde este locul în care să nu fie Dumnezeu prezent? Până și în iad poate să fie prezent. De aceea să nu deznădăjduim”, a subliniat părintele episcop vicar.

„Fratele nostru este  viața noastră”

PS Samuel Bistrițeanul a vorbit joi, 24 septembrie 2026, la Mănăstirea Muntele Rece, despre viața și exemplul Sf. Siluan Athonitul. Foto: Marian Șomlea

O altă dimensiune a vieții duhovnicești a sfântului a fost rugăciunea pentru întreaga lume: „Acesta este mesajul principal al Sfântului Siluan”, a spus Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul. „Se roagă și varsă lacrimi pentru întreaga lume. Unui astfel de om îi este milă de toți oamenii, de toți semenii săi care suferă.”

„Sfântul Siluan mai spunea că fratele nostru este viața noastră și vor fi proslăviți în Împărăția lui Dumnezeu cei care, plini de dragostea lui Hristos, au purtat suferința întregii lumi.”

Comuniune sub ocrotirea sfântului

Paraclisul mănăstirii clujene Muntele Rece este pus sub ocrotirea Sf. Siluan Athonitul. Foto: Marian Șomlea

Din sobor au făcut parte Protos. Fanurie Borza, starețul Mănăstirii Muntele Rece, Protos. Nectarie Turi, starețul mănăstirii clujene Legii, Pr. Alexandru Rus, protopop de Turda, și alți clerici din eparhie.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca, dirijat de coordonatorul acestuia, lect. univ. dr. Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care este și fondator al Academiei de Arte și Studii Bizantine din Cluj-Napoca.

Sf. Siluan Athonitul ocrotește paraclisul așezământului monahal de la Muntele Rece.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5