Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a oficiat Sf. Liturghie la Biserica Sf. Elefterie Nou din București, duminică, 15 decembrie 2019, în ziua prăznuirii ocrotitorului lăcașului de cult, Sfântul Ierarh și Mucenic Elefterie. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Preasfințitul Părinte Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat, joi 12 decembrie 2019, Sfânta Liturghie la Catedrala Sfântul Spiridon-Nou din București, cu ocazia hramului lăcașului de cult. La finalul Sfintei Liturghii a avut loc o slujbă de pomenire a ctitorilor acestei biserici. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Mulţimi de credincioşi, pelerini din protopopiatele Arhiepiscopiei Sibiului şi din alte eparhii ale Mitropoliei Ardealului au participat vineri seară, 29 noiembrie 2019, la slujba Privegherii oficiată în seara dinaintea hramului Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, ocrotitorul Transilvaniei. Slujba Vecerniei şi Litia au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de clerici. Răspunsurile…
Biserica Sfânta Ecaterina – Paraclis Universitar din București și-a cinstit luni, 25 noiembrie 2019, ocrotitoarea. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul iar la final a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii trecuți la Domnul. Moaștele Sfintei Ecaterina au fost așezate într-un baldachin la intrarea în biserică pentru închinarea credincioșilor. Foto: Basilica.ro…
Biserica „Vovidenia” din Galați și-a sărbătorit joi hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Casian, iar preotul Constantin Căuş a transpus slujba în limbajul mimico-gestual pentru numeroșii credincioși cu deficiențe de auz care au participat. În omilia adresată credincioșilor, Arhiepiscopul Dunării de Jos a vorbit despre sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului şi…
Mitropolitul Irineu al Olteniei a evidențiat miercuri de sărbătoarea Sfântului Grigorie Decapolitul, hramul Mănăstirii vâlcene Bistriţa, viața virtuoasă în Hristos pe care a trăit-o sfântul. „Sfântul Grigorie a dus o viață plină de suferințe și trăită în iubire de Dumnezeu. Dacă creionăm ceva despre cunoașterea lui Dumnezeu și despre chemarea Domnului Hristos de a veni…
De sărbătoarea Sfântului Grigorie Palama, hramul paraclisului din cadrul Universității Politehnica din București, a fost sfințit locul pentru viitorul centru spiritual și a fost binecuvântată noua aulă a unității de învățământ. Numeroși credincioși, printre care studenți ai Politehnicii, au participat joi la slujba hramului. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost Pr. Ștefan Buchiu, vicar…
Pentru al șaselea an consecutiv, zeci de pelerini din zona județelor Maramureș și Satu Mare au participat miercuri, de sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, la hramul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN). Atât copii cât și adulți, îmbrăcați în costume populare specifice zonei din care provin, sunt prezenți permanent la sărbătoarea Sfântului rămas în tradiția…
La Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) a fost oficiată marți slujba privegherii în cinstea Sfântului Ioan Gură de Aur, ocrotitorul lăcașului de cult. Programul manifestărilor dedicate hramului a început de la ora 12:00 prin scoaterea din biserică a raclei cu moaștele Sfântului Ioan Gură și așezarea în pridvor pentru a fi cinstite de pelerini. Începând…
Evenimentele dedicate hramului Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au început marţi cu scoaterea în procesiune a raclei în care sunt păstrate moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur şi așezarea acesteia pentru închinarea credincioşilor. Procesiunea a fost condusă de Arhim. Ciprian Grădinaru, care, împreună cu clericii și credincioșii, a înălțat rugăciuni până la locul unde a fost…
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a vorbit luni la Biserica „Sfântul Mina- Vergu” despre modelul de mărturisitor al sfântului pe care creștinii trebuie să-l urmeze în viața lor. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie cu prilejul hramului. „Sfântul Mina este pentru noi o pildă în aceste timpuri de mare lepădare, pentru că puțini dintre contemporani mai au…