Arhiepiscopul Teodosie a subliniat luni, în cuvântul adresat la hramul Catedralei din Constanța, că noi, românii, suntem „frământătura apostolilor” și de aceea în creștinătatea noastră nu sunt extreme.

Arhiepiscopul Tomisului a semnalat că toți apostolii (cu excepția Sfântului Ioan) au suferit moarte martirică și aceasta i-a ridicat la ceruri și i-a făcut rugătorii și mijlocitorii noștri.
„Să nu ne lipsim de dragostea apostolilor!”, a îndemnat ierarhul.
„Noi suntem frământătura apostolilor. Aici nu a venit nici Petru, nici Pavel, dar a venit Andrei, fratele lui Petru. Noi suntem o ofrandă a Celui Întâi-Chemat, frate al Sfântului Petru. Și de aceea trebuie să fim bucuroși că avem un creștinism atât de curat, natural, venit într-un mod firesc”.
„De aceea, în creștinătatea noastră nu sunt extreme, suntem așezați”, a spus părintele arhiepiscop.
„Sigur că sunt oameni care se răzvrătesc, care se îndoiesc, dar cei care sunt oamenii Bisericii sunt oameni așezați în post, în rugăciune, în credință”.
„Rămâneți în această așezare apostolică, o așezare sfântă și bună”, a recomandat IPS Teodosie.
La finalul slujbei de hram, absolvenții Facultății de Teologie din Constanța, promoția 2020, au depus jurământul de credință față de Biserică.
Catedrala a fost construită între anii 1883-1885 ca prima Biserică românească în oraşul Constanța după Războiul de Independenţă din 1877. Planurile de construcţie aparţin renumitului arhitect român I. Mincu, cunoscut în mod deosebit pentru stilul iniţiat în arhitectura românească.
Biserica are formă de treflă cu elemente arhitectonice eclesiastice, într-un ansamblu care scoate în evidenţă trei turle bine proporţionate cu restul clădirii.
Foto credit: Vali Vădănoiu
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.