Urmare a situației globale cauzate de epidemie, multe state au luat decizia de a închide unitățile de învățământ. Din acest motiv, profesorii au optat pentru învământul online cu scopul de a veni în ajutorul elevilor lor. Tot online sunt predate și orele de religie pentru elevii români din Giula, Budapesta, Micherechi, Bătania sau din alte…
Încă de la instaurarea stării de urgență din cauza noului coronavirus, Arhiepiscopia Sibiului a oferit suport material și financiar persoanelor afectate de epidemie. Suma totală a ajutoarelor oferite până în prezent persoanelor vârstnice, vulnerabile social, familiilor cu mulți copii, bolnavilor și persoanelor cu dizabilități s-a ridicat la peste două milioane lei. În activitățile care vor…
Părintele Ștefăniță Potra de la biserica din Ilva Mică a fost confirmat pozitiv cu Covid-19 la începutul lunii aprilie, informează Adevărul. Se presupune că a contactat virusul după ce a slujit la slujba de înmormântare a unei persoane infectate cu noul coronavirus. Părintele este acum vindecat, a trecut peste o lună de la infectare, și…
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au vizitat luni cinci localitati din județul Teleorman, unde au oferit ajutor material și financiar mai multor familii aflate în situație de risc, bătrâni singuri, familii sărace cu mulți copii și alte cazuri sociale. Voluntarii au fost ajutați la distribuirea ajutoarelor de reprezentanți ai Jandarmeriei Române. Dănuț Viorel Prună,…
La inițiativa IPS Nifon, Arhiepiscopia Târgoviștei a donat 145 de tablete care vor intra în posesia unor elevi din județul Dâmbovița. Dispozitivele electronice au fost achiziționate cu ajutorul preoților de la parohii și al mănăstirilor din Eparhie și au ca scop susținerea educației online în perioada epidemiei. Valoarea produselor a fost de 126.000 lei și…
Parohiile din Protopopiatul Piatra Neamț au sprijit persoanele vulnerabile în fața noului coronavirus pe tot parcursul lunii aprilie, informează Doxologia. Acestora, cât și cadrelor medicale de la Spitalul Județean Neamț, le-au fost oferite în mod constant pachete cu produse, hrană caldă și medicamente. Principalele acţiuni: Parohia Bodeștii de Jos a oferit alimente pentru opt văduve…
Episcopul Antonie a primit marți, la sediul Eparhiei, echipa de medici români care s-a alăturat medicilor din Bălți implicați în lupta împotriva Covid-19. Potrivit unui comunicat al Eparhiei, Preasfințitul Părinte Antonie le-a mulţumit medicilor români pentru efortul depus în slujba aproapelui, dar şi pentru curajul acestora. Fiecare membru al echipei a primit din partea ierarhului…
Spitalul Județean de Urgență Neamț a primit miercuri 12 injectomate pentru tratamentul persoanelor infectate cu noul coronavirus, anunță Doxologia. Aparatura medicală a fost oferită de preoții din protopopiatele Piatra Neamț și Roznov, iar cinci dintre aparate au fost achiziționate prin sprijinul Mitropolitului Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Dr. Daniela Marcoci, managerul Spitalului…
În Duminica a 4-a după Paşti, Episcopul Macarie al Europei de Nord a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm. Ierarhul a făcut referire în predica rostită la slăbănogul de la Scăldătoarea Vitezda, subliniind că vindecătorul Său, Mântuitorul Hristos, a cunoscut şi El sentimentul singurătăţii. „Preamilostivul Dumnezeu nu l-a uitat și nu l-a…
Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a vorbit duminică despre importanţa şi misiunea unui lăcaş de cult. El a explicat că „Biserica înainte de a fi orice altceva, adunare, loc în care se săvârşesc sfintele slujbe, este spital duhovnicesc”. „În Biserică vorbim despre răni, tămăduire, despre Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vorbim şi mărturisim…
Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a oferit mai multor beneficiari echipamente și dispozitive medicale de maximă necesitate, având în vedere accesul redus în această perioadă la serviciile medicale. Dintre aceste persoane, sprijinul cel mai substanţial a fost alocat către un vârstnic din comuna Helegiu, județul Bacău, aflat într-o situație medicală critică. El…