Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat joi, 10 iunie 2016, Sfânta Liturghie Arhierească la biserica cu hramul Înălţarea Domnului din municipiul Baia Mare, după cum ne-a precizat Andrei Fărcaş. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Sergiu Adrian Butean, cântăreţ la strana bisericii. Răspunsurile la…
Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a participat vineri, 27 mai 2016, de la ora 10:00, la premierea festivitatea de premiere a elevilor cu rezultate deosebite la învățătură din cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare şi la festivitatea de absolvire a elevilor din anul terminal. Cursul…
Prima promoţie a Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Baia Mare (1996) s-a întâlnit după 20 de ani de la absolvire, informează Radio Renaşterea. Revederea a avut loc joi, 26 mai 2016. La întâlnire au participat şi cadrele didactice ale instituţiei de învăţământ din Baia Mare. La eveniment a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul,…
Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a fost prezent joi, 26 mai 2016, în mijlocul elevilor care în urmă cu două decenii absolveau Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Baia Mare, după cum ne-a menționat Andrei Fărcaș. Întâlnirea a avut loc la Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare, unde a fost…
Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat, marţi, 24 mai 2016, de la ora 11:00, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, la festivitatea de terminare a facultăţii, pentru studenţii Departamentului de Teologie Ortodoxă a Centrului Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Festivitatea a…
În orașul Târgu Lăpuș, a avut loc, joi, 19 mai 2016, conferința preoțească a clericilor din protopopiatele maramureșene Baia Mare, Lăpuș si Chioar. Evenimentul a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum, în Biserica „Înălțarea Domnului”. La eveniment au fost prezenți și stareții mănăstirilor din cele trei protopopiate. Conferinţa preoţească a…
Duminică, 15 mai 2016, de la ora 17,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica Schitului „Schimbarea la Faţă a Domnului”, din Baia Mare. Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură despre rostul şi folosul duhovnicesc, social şi cultural-spiritual al mănăstirilor în…
12 mai 2016, va rămâne ca zi memorabilă pentru istoria Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. Este ziua în care s-a încheiat turnarea betoanelor la cota cea mai înaltă – cupola Catedralei. „Este meritul arhitectului Dorel Cordoş, care a gândit clădirea în ansamblul ei, al geologului Sorin Zaharia, care a făcut studiile geologice pentru ca,…
Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat luni, 9 mai 2016, de la ora 17,00, în sala „Sfinţii Martiri Brâncoveni” de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, la premierea fazei eparhiale a concursului de creaţie „Biserica şi şcoala din sufletul meu”. Concursul naţional de creaţie este organizat cu binecuvântarea…
Duminică, 1 mai 2016, de la ora 12,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba celei de a doua Învieri în Catedrala Episcopală din Baia Mare, în prezenţa unui număr mare de credincioşi . Soborul a fost format din preoţii slujitori şi diaconii Catedralei. Sfânta Evanghelie a fost citită…
Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oferit Lumina Sfântă celor aproximativ 10.000 de credincioşi, dintr-un mănunchi de 33 de lumânări, cu binecunoscutele cuvinte-îndemn pentru credincioşi: „Veniţi de luaţi Lumină!”, rostit de trei ori. Apoi, împreună cu mulţimea rugătorilor şi închinătorilor, a efectuat procesiunea de înconjurare a Catedralei Episcopale, în sunetul…