Numeroase comunități românești din țară și din diaspora au avut activități dedicate Zilei Persoanelor Vârstnice în Patriarhia Română. Ziua este marcată în data de 1 octombrie, când este marcată și Ziua Internațională a Vârstnicilor. Activitățile au fost în principal de sprijin, prin diverse daruri, dar și de omagiu și apreciere, cum ar fi inițiativa din…
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dus o viață de asceză nevăzută, de smerenie desăvârșită și de osteneli neîncetate pentru Biserică și pentru aproapele a spus, vineri, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la Mănăstirea Cernica. Vineri, la Mănăstirea Cernica, a avut loc primirea oficială a moaștelor Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.…
Părintele Athanasie Ulea a susținut, în perioada 26–28 septembrie, o serie de ateliere cu tematică la granița dintre duhovnicie și psihologie. Aceste întâlniri s-au desfășurat în mai multe parohii din Austria și au evidențiat comunicarea asertivă și înțelegerea emoțiilor, plecând de la principiul că „Omul nu poate trăi sănătos fără relații corecte”. Părintele Athanasie a explicat…
După ce Organizația Internațională pentru Caritate Creștin Ortodoxă (IOCC) a decis extinderea sprijinului pentru sinistrații sirieni afectați de cutremurul din 2023, reprezentanții organizației fac o vizită în teren, la care participă și Părintele Consilier Patriarhal Ciprian Ioniță, coordonatorul Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române. Reprezentanții IOCC implicați în monitorizarea activităților de sprijin la fața locului sunt…
Ediția a doua a Festivalului Național de Științe și Arte „Basarab Fest” s-a desfășurat în perioada 26-27 septembrie 2025, reunind în județul Argeș personalități din mediul academic, clerici, artiști și oameni de cultură din România și Republica Moldova. Festivalul a constat într-un simpozion dedicat moștenirii Dinastiei Basarabilor în orașul Câmpulung Muscel, precum și concursuri naționale…
Biserica schitului Pocrov s-a dovedit neîncăpătoare cu ocazia praznicului Acoperământului Maicii Domnului, hramul lăcașului de cult aflat pe vatra Mănăstirii Neamț. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, înconjurat de un sobor de preoți. În cuvântul de învățătură, părintele stareț a subliniat evlavia credincioșilor față de Maica Domnului și…
Revista Q magazine organizează marți, 7 octombrie, la Palatul Patriarhiei, un eveniment de specialitate desfășurat cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății: Conferința „Sănătatea mintală în era digitală”. Manifestarea științifică își propune să catalizeze responsabilii din mediul public și privat pentru cartografierea fenomenului adicțiilor digitale și să determine adoptarea unor soluții imediate…
Un tunel subteran a fost descoperit în timpul lucrărilor de reabilitare din curtea Mănăstirii Neamț. Se estimează că acesta ar fi de origine medievală, construit probabil în vremea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Lucrările de reabilitare au scos la iveală pe data de 12 septembrie o nișă din cărămidă, în zona de sud a curții mănăstirii…
Părintele Michael Tița, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a vorbit, joi, credincioșilor prezenți la hramul Parohiei Zlătari despre efectele îndepărtării de Dumnezeu, respectiv rătăcirea spre valea plângerii sau spre pustiul nerodirii. Părintele vicar a explicat, în ziua praznicului Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, asemănările dintre acesta și Sfântul Apostol Pavel. „Am putea spune că, într-un fel,…
De Ziua Persoanelor Vârstnice în Patriarhia Română, Episcopia Italiei face bilanțul ediției 2024-2025 a proiectului eparhial „Toiagul nădejdii”, prin care parohiile și mănăstirile din eparhie au adoptat 150 de vârstnici din România și Republica Moldova, sprijinindu-i cu câte 50 de euro pe lună timp de un an. Banii ajung prin intermediul Asociației social-filantropice „San Lorenzo…
Patriarhul României a anunțat unde vor rămâne definitiv moaștele Sfântului Dumitru Stăniloae și de ce a fost ales acel loc. La slujba de binecuvântare a raclei în care vor fi așezate moaștele celui mai mare teolog al secolului 20, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit că Sf. Dumitru a iubit foarte mult Mănăstirea Cernica. De…
Un centru pentru reabilitarea și integrarea socială a tinerilor afectați de adicții va fi construit în județul Galați, la inițiativa Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în parteneriat cu instituții medicale și educaționale din zonă, potrivit Agerpres. Proiectul a fost prezentat de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cu prilejul hramului schitului „Acoperământul Maicii Domnului” din…
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei s-a reunit în ședință de lucru joi la Reședința Mitropolitană din Chișinău. În atenția ierarhilor Basarabiei se află dinamizarea activității din parohii prin implicarea tinerilor, precum și sprijinirea familiilor și a vârstnicilor. Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a prezidat lucrările, la care au fost prezenți…
Arhiepiscopia Iașilor a anunțat programul din acest an al Pelerinajului de la Iași, amintind că sărbătoarea Sf. Cuv. Parascheva „reprezintă un prilej de comuniune întru sfințenie a drepslăvitorilor creștini din țară, dar și din străinătate”. Anul acesta, pelerinii se vor putea închina și la moaștele Sf. Ier. Grigorie Palama, care vor fi aduse din Tesalonic, Grecia, la…
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a prezidat întrunirea clerului român din centrul SUA. Preoții și delegații celor șapte parohii și misiuni s-au reunit în perioada 26-27 septembrie la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago. Scopul întâlnirii a fost discutarea vieții comunităților și a proiectelor pastorale, în contextul Centenarului Patriarhiei Române. Întâlnirea a…
Doxologia.ro a fost de față la ultima etapă de creare a veșmântului pentru moaștele Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloae, realizat de maicile care lucrează la Atelierele Monahale „Panagia” de la Mănăstirea Copou din Iași. Veșmântul, cu dimensiunea de un 1,15 metri, este lucrat cu mătase și cu fir auriu și include multe teme dragi Sf.…
Clericii Protopopiatului Canadei de Centru s-au reunit în perioada 26-27 septembrie la Parohia „Toți Sfinții” din orașul Toronto, pentru prima ședință bianuală, desfășurată sub îndrumarea Preasfințitului Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei. Reuniunea a fost dedicată tematicilor Anului Centenar al Patriarhiei Române. Programul ședinței a cuprins conferințe, referate și rapoarte de activitate, evidențiind contribuția duhovnicilor români…
Începe-ți ultima zi lucrătoare din săptămână cu un minut în care afli cele mai relevante știri pe scurt din Biserică: Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Dumitru Stăniloae. Urmează proclamarea locală a canonizării Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit joi racla în care vor fi puse moaștele Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloae. Sâmbătă,…
Verena Dietl, viceprimar al orașului München, a vizitat marți Parohia „Buna Vestire” din orașul bavarez, remarcând frumusețea bisericii în stil maramureșean, atmosfera caldă și implicarea comunității în viața orașului. Împreună cu consilierii locali Antje Herbst și Matthias von Sarnowski, delegația Primăriei din München a fost întâmpinată de părintele paroh Alexandru Nan, alături de vicepreședintele parohiei,…
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat miercuri Sfânta Liturghie la Mânăstirea Mălinești din județul Vaslui, cu ocazia hramului. „Maica Domnului plânge până la sfârșitul veacurilor pentru orice suflet întristat”, a spus ierarhul. La predică, Episcopul Hușilor a explicat de ce este numită Maica Domnului Mângăietoare în textele liturgice: „O inimă de mamă înțelege cel…