IPS Teofan: Sfântul Andrei este chipul omului care Îl caută pe Dumnezeu și Îl descoperă, iar inima sa devine plină de lumină

Sfântul Apostol Andrei reprezintă chipul omului care Îl caută pe Dumnezeu și Îl descoperă, a spus, duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Și viața noastră trebuie să fie asemenea Sfântului Apostol Andrei, consideră IPS Teofan.

„Sfântul Apostol Andrei, apostol atât de important pentru creștinătate, dar în mod special pentru creștinii din România, este Dumnezeiescul Apostol care, aflându‑L pe Domnul Hristos – pe Care inima sa, precum și inima întregului popor din care făcea parte, dar și inima întregii omeniri, Îl căuta și Îl dorea – descoperindu‑L, aflându‑L, găsindu‑L, cu inima plină de bucurie, se îndreaptă spre fratele său, Sfântul Apostol Petru, și îi spune: Am găsit pe Mesia, Care se numește Hristos!

„Prin aceste cuvinte, Sfântul Apostol Andrei devine chipul omului care Îl caută pe Dumnezeu și Îl descoperă, iar inima sa devine plină de lumină, pentru că întreaga căutare își găsește împlinirea”.

„Viața noastră, a creștinilor, este – și se cuvine să fie – o căutare continuă a lui Dumnezeu, pentru ca El să‑Și facă sălaș în inima noastră, iar noi să viețuim în același ritm al vieții dumnezeiești‑omenești a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Rugăciunea, ca modalitate de a-L căuta pe Dumnezeu

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a detaliat ce înseamnă „căutarea lui Dumnezeu” și importanța Sfintei Liturghii în acest proces duhovnicesc.

„Dumnezeu este puterea căutării și a descoperirii, iar această putere se manifestă în Dumnezeiasca Liturghie, ca un schimb de daruri între om și Dumnezeu: omul Îi dă lui Dumnezeu viața lui, iar Dumnezeu Se dăruiește pe Sine în Trupul și în Sângele Său”.

„Îl căutăm pe Dumnezeu în rugăciunea cea din tot locul și din toată vremea; Îl căutăm pe Dumnezeu prin Scripturi, prin care ne hrănim cu gândul lui Dumnezeu și nu cu gândurile noastre, omenești, cum facem de obicei. Cale de căutare și descoperire a lui Dumnezeu se află și în taina jertfei, a crucii pe care o purtăm, a necazurilor pe care le întâmpinăm, a suferinței care adesea se abate asupra noastră”, a transmis Mitropolitul Teofan.

Foto credit: Ziarul Lumina


Știri recente