Primăria Capitalei va începe lucrările de punere în siguranță și conservare a ansamblului de monumente Curtea Veche, locul în jurul căruia a luat naștere Bucureștiul.
Intervenția, anunțată de municipalitate duminică, în ziua împlinirii a 567 de ani de la prima atestare documentară a orașului, are ca obiectiv stoparea degradării sitului și protejarea vestigiilor istorice.
Intervenții pentru protejarea monumentului
Potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului București, lucrările vor dura trei luni. În această etapă nu este prevăzută restaurarea propriu-zisă, ci conservarea și protejarea ansamblului.
Vor fi reparate și refăcute acoperișurile, iar zidurile, bolțile și celelalte suprafețe expuse intemperiilor vor beneficia de măsuri de protecție. Totodată, va fi construit un acoperiș provizoriu care să permită continuarea cercetărilor arheologice.
„Intervenția este esențială pentru stoparea degradării structurale și protejarea zidăriilor istorice împotriva intemperiilor”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului București.
Municipalitatea a precizat că ansamblul se află într-o stare avansată de degradare, fiind afectat de infiltrații și de lipsa unor măsuri corespunzătoare de conservare.
Lucrări abandonate în 2020
O primă intervenție de punere în siguranță a Curții Vechi a fost demarată în 2018, însă lucrările au fost oprite doi ani mai târziu și ulterior abandonate.
„Nu au fost luate atunci nici cele mai mici măsuri de conservare a monumentului istoric”.
„Curtea Veche este extrem de importantă pentru identitatea orașului! Timp de secole, a fost reședința unor mari voievozi precum: Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. În jurul acestui loc s-a dezvoltat Bucureștiul”, au mai transmis reprezentanții primăriei.
După finalizarea actualei etape, Primăria Capitalei a anunțat că va urma restaurarea ansamblului monumental.
Curtea Veche
Curtea Veche din București păstrează vestigiile uneia dintre cele mai importante reședințe domnești ale Țării Românești, al cărei început este legat de domnia lui Vlad Țepeș.
După distrugerile provocate de un asediu în 1470, o nouă cetate a fost ridicată pe vechile ruine, între 1476 și 1480, de Laiotă Basarab. De-a lungul timpului, ansamblul domnesc a fost extins și refăcut de mai mulți voievozi, între care Mircea Ciobanul și Sfântul Constantin Brâncoveanu.
Curtea domnească era formată din Palatul Voievodal, Biserica „Buna Vestire”, spații pentru primirea oaspeților, cancelarii, grajduri și grădini. Din vechea construcție s-au păstrat ziduri, pivnițe și fundații, inclusiv vestigii atribuite perioadei lui Vlad Țepeș.
Lăcașul de cult a fost ridicat în timpul celei de-a doua domnii a lui Mircea Ciobanul, între 1558 și 1559. A fost restaurat ulterior, mai ales după incendiul din 1847, ducând la modificarea înfățișării bisericii. Odată cu sfințirea din 22 martie 1852, Sfântul Antonie cel Mare a devenit noul ocrotitor.
După calamitățile din secolul al 18-lea, reședința domnească a fost mutată, iar Alexandru Ipsilanti a ridicat, între 1775 și 1776, Curtea Nouă pe Dealul Spirii.
















