Evenimente

Mănăstirea Oașa găzduiește întâlnirea de toamnă a economiștilor și jurnaliștilor

Foto creditFacebook / Mănăstirea Oașa

Economiști, profesioniști din domeniul financiar, jurnaliști și oameni de comunicare se vor întâlni la Mănăstirea Oașa din județul Alba, în perioada 2-4 octombrie. Intitulată „Investiții care contează”, reuniunea va aborda importanța caracterului, familiei, credinței și vocației profesionale în viața omului.

Întâlnirea este organizată de comunitățile Arvuna și Impact, formate în jurul Mănăstirii Oașa. Arvuna reunește economiști și profesioniști din domeniul financiar și al marketingului, iar Impact este dedicată jurnaliștilor și specialiștilor în comunicare care împărtășesc valori creștin-ortodoxe.

Părintele Stelian Tofană, profesor de Studiul Noului Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, va susține conferința „Puterea taumaturgică a Cuvântului. O perspectivă biblică”.

Familia, între „investițiile care contează”

Invitat la eveniment, Sebastian Olar, fost director de creație al festivalului Untold, va vorbi despre diferența dintre satisfacțiile imediate și o viață trăită cu sens, în cadrul conferinței „Plăcere istovitoare sau bucurie împlinitoare? Despre o viață trăită cu rost”.

Raluca Olar, jurnalistă și realizatoare Trinitas TV, va aborda tema „Jurnalismul care zidește”, pornind de la experiența sa în proiecte dedicate vieții, familiei și solidarității.

Cei doi vor vorbi și despre parcursul lor familial, în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine.

Rugăciune și dialog la Mănăstirea Oașa

Programul cuprinde participarea la Sfânta Liturghie și Priveghere, conferințe și un atelier de dialog intitulat „Cine ești, dincolo de ce faci?”. Duminică, Sfânta Liturghie va fi săvârșită la Mănăstirea Oașa sau la Schitul „Sfântul Gheorghe Pelerinul” de pe Vârful Oașa Mare.

Comunitatea Impact a organizat prima întâlnire dedicată jurnaliștilor și profesioniștilor în comunicare la Mănăstirea Oașa în iunie 2024, când participanții au discutat despre relația dintre profesia jurnalistică și valorile creștine.

Cazarea și masa sunt oferite de Mănăstirea Oașa. Informații despre înscriere pot fi obținute la numărul de telefon 0730 983 683 sau prin completarea formularului online.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5