Eparhii

Episcopul Ioan Mihălțan, comemorat în localitatea natală la un secol de la naștere: Omul lui Dumnezeu, spune IPS Irineu

Cristian Damian
Foto creditArhiepiscopia Alba Iuliei

Episcopul Ioan Mihălțan al Oradiei a fost comemorat duminică la un secol de la nașterea sa în localitatea natală Ohaba din județul Alba.

„Este și rămâne omul lui Dumnezeu, care a trăit profund tainele credinței ortodoxe, făcându-se o pildă demnă de urmat”, a spus Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, care a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de pomenire pentru ierarh.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a subliniat legătura pe care Episcopul Ioan Mihălțan a avut-o cu locurile natale și cu oamenii alături de care și-a început slujirea: „A trecut un veac de când evlaviosul arhiereu s-a născut, aici, în Ohaba, unde, după terminarea studiilor, a păstorit, timp îndelungat, ca preot paroh”.

„Iubind imens vatra sa natală, a dorit să fie înmormântat între sătenii săi scumpi, pentru ca să învieze împreună cu ei, la glasul trâmbiței dumnezeiești”, a mai spus arhiepiscopul.

Jertfa pentru viața Bisericii

Referindu-se la activitatea pastorală și academică, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a subliniat jertfa pe care a împlinit-o Episcopul Ioan Mihălțan pentru Biserică.

„Atât ca preot în Ohaba, cât și ca Episcop al Oradiei, a lucrat, jertfelnic, în ogorul Bisericii străbune, distingându-se, îndeosebi, prin propovăduirea, cu iscusință, a Evangheliei și prin săvârșirea deasă a Sfintei Liturghii”.

Programul a continuat cu slujba de pomenire și cu prezentarea volumului „Vlădica Ioan Mihălțan, părinte iubitor și slujitor devotat al Bisericii străbune. Centenarul nașterii (1926-2026)”, susținută de părintele Ioan Chirilă, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Lucrarea a fost publicată de părintele Vasile Mihălțan, nepotul ierarhului, și reunește date biografice, mărturii din activitatea episcopului, corespondență, texte duhovnicești și poezii, precum și fotografii din diferite perioade ale slujirii sale.

Centenarul nașterii Episcopului Ioan Mihălțan a coincis cu împlinirea unui secol de la punerea pietrei de temelie a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Ohaba. Lăcașul a fost construit între 1926 și 1927, fiind sfințit în septembrie 1927 de Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului.

Episcopul Ioan Mihălțan

S-a născut în data de 27 septembrie 1926 în localitatea Ohaba, județul Alba. Și-a făcut studiile la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj și la Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu. În 1985 primește titlul de doctor la Institutul ecumenic de la Bossey și la Facultatea de Teologie protestantă din Strasbourg.

În perioada 1951-1988 a fost preot celib în localitatea natală, fiind hirotonit de Mitropolitul Nicolae Bălan. În paralel cu slujirea pastorală, a fost profesor de Îndrumări misionare și Ecumenism la Institutul Teologic din Sibiu.

În ziua de 18 ianuarie 1990, a fost ales Arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului, cu titlul „Crișanul”, fiind instatlat ca episcop titular în 25 octombrie 1992, după trecerea la Domnul a Preasfințitului Părinte Vasile Coman.

S-a mutat la viața veșnică în data de 17 martie 2008, fiind înmormântat în localitatea natală.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5