Eparhii

Pe cel ce se pocăiește, Hristos îl reașază în har și reînnoiește în el chipul lui Dumnezeu, a explicat Arhiepiscopul Alba Iuliei

Foto creditArhiepiscopia Alba Iuliei

Sfântul Siluan Athonitul a fost cinstit joi la hramul schitului de la Cut, județul Alba, unde Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie și a explicat că „pe cel ce se pocăiește, Hristos îl reașază în har și reînnoiește în el chipul lui Dumnezeu”. 

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a evidențiat că pocăința îi oferă omului bogăția sufletească pe care a primit-o la Sfântul Botez.

„Atunci când omul are inima rănită pentru greșelile sale și plânge cu lacrimi amare de căință, el se face din nou sănătos”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Arhiepiscopul Alba Iuliei i-a îndemnat să se roage alături de Sfântul Siluan astfel: „Doamne, Tu vezi cât de neputincios este sufletul fără harul Tău. Dă-ne nouă frica Ta cea sfântă, dă-ne nouă puterea de a Te iubi”.

Peste două decenii de viață monahală

Schitul „Sfântul Siluan Athonitul” de la Cut a fost înființat în septembrie 2005 la inițiativa părintelui Adrian Nistor și a ctitorului Ilie Paștiu din Sebeș. La construirea așezământului au contribuit și trei monahi de la Mănăstirea Rebra-Parva, cu sprijinul credincioșilor care au donat terenul necesar.

În același an a fost ridicată o biserică mai mică, în altarul căreia se află un fragment din moaștele Sfântului Siluan Athonitul. De asemenea, un an mai târziu au început lucrările pentru un corp de chilii, care a cuprins biblioteca, trapeza și paraclisul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

De la întemeierea schitului și până în prezent, starețul așezământului monahal este părintele protos. Teofan Popa.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5