Cercetători și profesori din 58 de țări vor participa săptămâna viitoare la Congresul Internațional de Istorie a Religiilor. Reuniunea de la București va aduce împreună participanți de pe șase continente, afiliați la peste 300 de universități și institute de cercetare.
Manifestarea va avea loc în perioada 20-25 septembrie și va cuprinde peste 700 de lucrări științifice. Programul acoperă teme care merg de la religiile și civilizațiile Antichității până la transformările religioase asociate războiului din Ucraina și inteligenței artificiale.
În organizarea academică a congresului este implicat și pr. Bogdan Tătaru-Cazaban, membru al Comitetului științific și de selecție a lucrărilor, iar pr. Ionuț Daniel Băncilă face parte din echipa de sprijin.
România este apreciată
Reuniunea din acest an marchează și revenirea la București, după două decenii, a Conferinței Anuale a Asociației Europene pentru Studiul Religiilor (EASR).
Capitala României a găzduit prima ediție în 2006, când a avut loc a 6-a Conferință Anuală EASR și Conferința Specială a Asociației Internaționale pentru Istoria Religiilor (IAHR).
Profesorul Marco Pasi, președintele EASR, a evidențiat contribuția cercetătorilor români la dezvoltarea domeniului.
„Domeniul studiului religiilor din România este extrem de important, iar colegii noștri români sunt foarte apreciați în comunitatea noastră academică internațională. Prin urmare, am susținut din toată inima găzduirea conferinței în România”.
De la Antichitate la inteligența artificială
Programul congresului cuprinde contribuții despre India, Mesopotamia, Grecia și Roma, dar și despre provocările contemporane ale studiului religiilor.
Cinci cercetători vor susține prelegeri principale: Gregory D. Alles, de la McDaniel College, Carole M. Cusack, de la Universitatea din Sydney, Almut-Barbara Renger, de la Universitatea din Basel, Jens Schlieter, de la Universitatea din Berna, și Michael Stausberg, de la Universitatea din Bergen.
Congresul va avea și o componentă editorială, prin prezentarea și dezbaterea unor volume recente sau în curs de apariție la edituri academice precum Princeton University Press, Routledge, Bloomsbury, Brill și Leiden University Press.
Patru spații academice și culturale din București
Deschiderea oficială va avea loc duminică de la ora 17:00, în sala de concerte a Ateneului Român, programul fiind urmat de o recepție de bun venit.
Facultatea de Drept a Universității din București va reprezenta principalul spațiu de desfășurare a congresului. Aici vor avea loc prelegerile, sesiunile plenare și paralele, adunările EASR și IAHR și activitățile de înregistrare.
Facultatea de Istorie va găzdui reuniunile Comitetelor Executive IAHR și EASR. Banchetul congresului va avea loc la Aria, restaurantul situat pe acoperișul Teatrului Național din București, cu vedere panoramică asupra Capitalei.
Congresul Internațional de Istorie a Religiilor este organizat de Societatea pentru Istoria Religiilor și Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române, în parteneriat cu Universitatea din București, Ateneul Român și Muzeul Național al Literaturii Române.
















