Toate știrile

Dezbatere despre regionalizare, la Sibiu

La Biblioteca ASTRA din Sibiu s-a ținut astăzi o dezbatere privind proiectul de regionalizare – descentralizare a României. Au participat membri ai grupului de lucru academic din Consiliul Consultativ pentru Regionalizare, reprezentanți ai administrației publice…

Conferință administrativă în Protopopiatul Bolintin

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Centrul Pastoral-Cultural „Gavriil Drugănescu”, în sala „Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu”, s-au întrunit astăzi, 11 iulie, preoții din Protopopiatul Bolintin, pentru lucrările Conferinței administrative lunare. Lucrările au fost…

Moment festiv la Târgoviște

Senatul Universității „Valahia” din Târgoviște a acordat joi, 11 iulie 2013, titlul de Doctor Honoris Causa Înaltpreasfințitului Părinte Prof. Univ. Dr. Nifon Mihăiță, Arhiepiscop și Mitropolit, în cadrul unei ședințe festive.Ceremonia s-a desfășurat la Centrul…

Solidaritate pentru sănătate

În ziua de joi, 11 iulie 2013, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu unii ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat o slujbă de binecuvântare a noului Cămin arhieresc (care este…

Final de an la Facultatea de Teologie din Timișoara

La Centrul eparhial din Timișoara a avut loc joi, 11 iulie 2013, susținerea examenului de licență și depunerea jurământului de credință pentru studenții teologi care au urmat cursurile Facultății de Litere, Istorie și Teologie din…

Expoziție CNSAS la Sibiu

La Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu a avut loc ieri, 10 iulie 2013, vernisajul expoziției de fotografii „Securitatea – instrument al dictaturii”, adusă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). La vernisaj a participat…

Clubul mamelor creștine

Au în comun dragostea de Hristos și binecuvântarea de a fi mame. Sunt mame tinere. Iar pruncii lor sunt cei ce le oferă, neîncetat, zâmbet și provocări. Experiențele acestea, bucuriile și, deopotrivă, frământările – stau…

Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul

Cuvânt Teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae: Duminica a treia după Rusalii (a Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic) Biserica a fost preocupată în toată istoria ei să păstreze adevărul fundamental al mântuirii, mărturisit în…