Festival internațional de bătut toaca și clopotele
Festivalul de toacă de la Victoria, județul Brașov, a adunat și în acest an peste 80 de copii începând cu cei de grădiniță și până la clasa a VIII-a. Ca de fiecare dată, majoritatea județelor…
Festivalul de toacă de la Victoria, județul Brașov, a adunat și în acest an peste 80 de copii începând cu cei de grădiniță și până la clasa a VIII-a. Ca de fiecare dată, majoritatea județelor…
Întrucât în perioada 15 iulie – 15 august 2013 majoritatea angajaților din Administrația Patriarhală și de la Centru Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor se află împreună cu familia în concediu de odihnă, este recomandabil ca solicitările…
Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei a organizat în aceste zile întâlniri cu beneficiarii mai multor așezăminte sociale, în cadrul cărora au fost prezentate teme despre Dumnezeu și despre școală. Astfel, beneficiarii Centrului de informare și…
Centrul de Pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel” și Agenția de pelerinaje „Basilica Travel” ale Patriarhiei Române organizează un pelerinaj la Constantinopol, în perioada 30 august – 2 septembrie. Deplasarea se face cu autocarul, pelerinii având ca…
Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la pictarea icoanei Prodromița de la Muntele Athos, a cărei cinstire este pomenită, vineri, în calendarul ortodox. Cunoscuta icoană cu chipul Maicii Domnului a fost zugrăvită, în…
547 de ani se împlinesc astăzi, 10 iulie 2013, de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii Putna, ctitoria Sfântului voievod Stefan cel Mare. Ziua a fost marcată de monahii din Bucovina, prin rugăciune. S-a…
Preoții din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanța au continuat și în această săptămână programul social intitulat „Caravana Sfântului Mina”, potrivit TRINITAS TV. Copiii de la Centrul de primire a copilului în regim de…
La Alba Iulia, a avut loc ieri, 09 iulie, evenimentul aniversar „Filantropia – împreună, în sprijinul aproapelui” organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei și Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Evenimentul a cuprins un spectacol…
Istoria de peste patru decenii a Securității este prezentată zile acestea, publicului sibian, în cadrul expoziției Securitatea – instrument al dictaturii. Vernisajul a avut loc la Biblioteca Județeană ASTRA, în prezenta oficialităților, a invitaților și…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în perioada 9-10 iulie a.c., absolvenții promoției 2013 din cadrul Departamentului Teologic al Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie – Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați au…
Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului va participa la Campionatul european al Corurilor. Evenimentul va avea loc la Graz, în Austria, în perioada 14-21 iulie. Competiția este structurată pe 3 secțiuni: cor bărbătesc, muzică sacră și…
Credincioșii mehedințeni din satul Godeanu prăznuiesc, vineri, 12 iulie 2013, Ciumarca, o sărbătoare lăsată de însuși Sfântul Nicodim de la Tismana, ocrotitorul Olteniei. Programul manifestărilor va începe la ora 09.00 cu Sfânta Liturghie săvârșită de…
Vineri, 12 iulie 2013, Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului își serbează unul dintre cele trei hramuri și anume Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos. La inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii…
Cu sprijinul Asociației ORTHOPRAXIA Orăștie și al Protopopiatului Ortodox Orăștie, în prima săptămână a lunii iulie a fost organizată în satul Batiz o tabără pentru copii. Tabăra s-a adresat unui număr de copii din localitățile…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în perioada 8-9 iulie 2013, Așezământul socio-medical „Sf. M. Mc. Pantelimon” – Lacu Sărat a fost gazda unor activități socio-educaționale, la care au participat copii din centrele…
În localitatea Sasca Montană s-a desfășurat în perioada 1-6 iulie cea de-a treia ediție a taberei ortodoxe de creație „Credință și artă pentru toți”, care a reunit 25 de copii cu vârste între 9 și…
Într-o scrisoare deschisă adresată Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, personalul medical din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului București mulțumește pentru binecuvântarea și sprijinul acordat campaniei de donare de sânge organizată de…
Obștea credincioșilor din Parohia Agrișu Mare, Protopopiatul Ineu, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, în frunte cu Părintele paroh Adrian Zaha, a dat veste tuturor fiilor satului, încă de la sărbătoarea Rusaliilor, despre inițiativa de a comemora,…