Dezbatere despre regionalizare, la Sibiu

La Biblioteca ASTRA din Sibiu s-a ținut astăzi o dezbatere privind proiectul de regionalizare – descentralizare a României. Au participat membri ai grupului de lucru academic din Consiliul Consultativ pentru Regionalizare, reprezentanți ai administrației publice locale din regiunea de dezvoltare, ai societății civile, alături de reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. La întâlnire a fost prezent și ÎPS Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, potrivit TRINITAS TV.

„Aș dori să aduc binecuvântarea Bisericii asupra acestei lucrări extraordinare, cu atât mai mult cu cât ea necesită discuții, alegeri, orientări. Doresc să vă spun că Sibiul a fost un centru istoric de spiritualitate și a devenit astăzi și un centru de modernitate”, a spus ÎPS Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.

„M-aș bucura mult dacă acest proiect de modernizare a administrației în România s-ar duce la un bun sfârșit și ar duce la o administrație mai eficientă, mai aproape de cetățean și suficient de performantă ca să rezolve problemele care apar sau care vor apărea în comunitățile noastre pe care le reprezentăm aici”, a precizat Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu.

Având în vedere faptul că demersurile Guvernului României vor avea un impact major asupra întregii societăți, în perioada următoare sunt programate o serie de dezbateri, astfel încât să se asigure premisele elaborării unui cadru legal eficient, coerent, adaptat realităților economice, sociale, culturale.

„Regiunile administrative vrem să le înființăm pentru a elimina dezechilibrul de dezvoltare din această țară. Am prezentat realitatea crudă în care se găsește România, diferențele mari de dezvoltare dintre diverse zone, faptul că avem o hartă pestriță din punctul acesta de vedere. Dacă nu introducem acest sistem administrativ nu putem rezolva această problemă și anume să reducem decalajele de dezvoltare”, a precizat Liviu Dragnea,

Ministrul Dezvoltării Regionale.

Evenimentele fac parte din seria de dezbateri în plan local organizate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice pentru definitivarea propunerilor privind procesul de regionalizare-descentralizare. Primele astfel de întâlniri au avut loc, începând cu luna mai, la Iași, Craiova, Timișoara, Cluj, Galați și Constanța.

Comentarii Facebook


Știri recente