Au în comun dragostea de Hristos și binecuvântarea de a fi mame. Sunt mame tinere. Iar pruncii lor sunt cei ce le oferă, neîncetat, zâmbet și provocări. Experiențele acestea, bucuriile și, deopotrivă, frământările – stau de multe ori ascunse într-un cotlon de suflet. Dar ele merită a fi rostite! Împărtășite! Eliberate! În acest context, ce poate fi mai frumos decât să înființezi un club al mămicilor și al copiilor – iar locul întâlnirii să fie, nici mai mult, nici mai puțin, decât înăuntrul unei biserici?!
În fiecare săptămână, joia, de la ora 10:00, Biserica Talpalari se umple de viață. Mame și prunci – de la câteva zile până la câțiva ani – se întâlnesc. Vorbesc, se joacă, povestesc. Dezvăluie parte din greutățile și din nelămuririle lor, dar și din cele mai mari realizări. Se ajută, se încurajează, se sfătuiesc. Cei mici se joacă, nestingheriți, în casa Domnului și se simt bine. Clubul a luat ființă la inițiativa unor mame din parohie, iar ideea a fost primită cu bucurie de către prezbitera Cristina Sturzu. „Când am născut pentru prima dată, nu existau grupuri din acestea. Eram o mamă tânără, destul de singură, căci prietenele încă mai copilăreau. Nu aveam exemple, nu cunoșteam persoane care să treacă atunci prin aceleași momente”, își amintește Cristina Sturzu.
Fiecare mamă are povestea sa
Și mai povestește că primul gând pe care l-a avut, atunci când a venit la parohie, era să se ocupe de copii. „Dar singurii copii erau fetele mele – de care oricum mă ocupam în casă – și încă vreo doi. Între timp, au început să apară foarte mulți tineri la biserică și, implicit, foarte mulți copii. Dar am zis că am să fac ceva, să ne întâlnim și să povestim, în momentul în care o să existe cererea. Și chiar așa s-a întâmplat. Mamele au luat inițiativa, eu am venit să le fiu alături”, spune, cu modestie, prezbitera Cristina.
Iar întâlnirile au un farmec aparte. Legătura strânsă dintre mame – prietene, de acum și micuții care învață să socializeze pare să iasă din tiparele lumii agitate, plictisite, surde și mute în care, de multe ori, ne afundăm. „Vin joia aici cu drag, pentru că suntem mămici toate, avem aceeași preocupare, schimbăm impresii, păreri, temeri, frământări… cerem sfaturi una alteia. Ne e de ajutor în momentele astea pentru că, uneori, fiind în situații noi, poate nu știm cum să reacționăm. Dar, dacă le mai ceri părerea și lor, altfel te descurci”, a explicat Mihaela, mămica lui Albert.
Când simți că celuilalt îi pasă
Celelalte membre ale Clubului o susțin. Căci fiecare dintre ele știe cât de încărcate de pozitivism și de energie pleacă, mai apoi, de la întâlniri. „Este important să vorbim despre diversificare, despre experiența fiecăreia, cum a născut, cum face față creșterii, educației copilului. Este relaxare, în primul rând, și chiar simți că celorlalte le pasă de durerea, nelămurirea sau bucuria pe care o transmiți. Chiar ai cui s-o spui! Te simți ascultat”, a subliniat Irina, mama lui Serafim.
Numeric, nu sunt multe mame și nici n-ar fi indicat ca întâlnirile să-și piardă din intimitate și din căldura unui grup restrâns. Cu toate acestea, porțile bisericii sunt mereu deschise, pentru oameni noi. „Este a doua oară când vin. Prima dată a fost mai mult din curiozitate, să văd ce se discută. Acum, am venit în cunoștință de cauză. Realizez că e o atmosferă minunată, copiii socializează. Îi pregătim, astfel, pentru creșă și grădiniță. Acasă, Damian este singur, doar cu noi, cei mari. Aici se împrietenește cu micuți de seama lui, învață să se joace și să împartă”, susține Elena.
Acasă – în biserică
Cele două ore petrecute la Clubul mămicilor oferă momente de relaxare și de evadare, un prilej numai bun de întâlnit persoane speciale. „Pe mine mă ajută mult, în sensul că mă liniștește. Aici găsesc oameni care-mi plac. Mame și prieteni pentru copilașul meu. Plus că întâlnirea are loc în biserică. Asta îmi place în mod deosebit! Mă simt acasă. Și Robert Cristian se simte ca acasă, slavă Domnului! Iar asta nu poate decât să mă bucure!”, a exclamat Camelia.
Dacă mare parte dintre mămici au doar unul, cel mult doi copii, Maria a sărit deja din tipar. Ea are o altă Maria, de câteva săptămâni, dar și un Serafim, de doi ani și cinci luni, și o Ana, cu un an mai mare. Contrar a ceea ce am putea crede, Maria este toată numai un zâmbet și poveste cu bucurie despre fiecare clipă din viața copiilor ei. Nu pare epuizată, nici nu se plânge, nu caută motive inutile pentru a-L mânia pe Dumnezeu. „Lumea mă mai căinează, dar nu are de ce. Copiii mei sunt foarte cuminți, e foarte ușor cu ei, dorm noaptea în pătuț, mănâncă, sunt sănătoși. Astea sunt problemele mamelor, în general, pe care eu nu le-am avut – și, atunci a fost ușor. Mi se mai spune, uneori, că sunt mamă eroină. Mamă eroină era mama mea, cu șase copii, cu nașteri neasistate, cu plecat direct la prașilă. Mie mi-a fost ușor. Viața de oraș îți acordă alte facilități”, zâmbește Maria.
Colac de salvare, în lumea asta mare
De la colegele din Club spune că are multe de învățat, chiar dacă familia ei este mai numeroasă. „În ciuda ușurinței cu care îmi cresc copiii și a liniștii din familia noastră, copiii tot te solicită. Uneori ai nevoie să vorbești despre asta, să împărtășești, să mai afli lucruri noi. Mamele de aici sunt prietene pentru mine și au prieteni pentru copiii mei. E bine să fie un grup, o comunitate în care să te desfășori, pentru că lumea este așa de mare, că te pierzi. Și e tragic să te pierzi în lumea asta! De aceea, consider că este foarte frumos ce a făcut doamna preoteasă, aducându-ne împreună”, este de părere Maria.
Una dintre cele care a avut inițiativa înființării grupului este Gianina, mama Sofiei. Ea privește acum întâlnirile ca pe o dorință împlinită. Iar planurile nu i se opresc aici. „Venim într-o lume în care mamele împărtășesc aceleași valori, în speranța că și copiii vor avea lucruri în comun și vor dezvolta lucrurile astea, pe care noi încercăm să le scoatem la lumină și să le rezolvăm. Pe viitor mă gândesc și la un club al copiilor, pentru că ei au nevoie”, a atras atenția Gianina.
Exemplul de la Biserica Talpalari ar putea fi preluat și multiplicat oricând, de către alte parohii. Poate că realizările nu se vor vedea într-o săptămână sau două. Cu toate acestea, ele vor înflori în viețile celor implicați în proiect. Căci, nimic nu este mai important în familie decât o mamă liniștită. O mamă care să mai iasă din casă, să mai întâlnească oameni noi, să se umple de energie. Și să aducă, apoi, în familie – pentru copii și pentru soț – liniște, siguranță, stabilitate și credință în ziua de mâine.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția de Moldova, din 11 iulie 2013)