Sfințirea bisericii Parohiei Berezeni 1, Protopopiatul Huși

Biserica Parohiei Berezeni 1, Protopopiatul Huși, județul Vaslui, va fi târnosită în Duminica a III-a după Rusalii de Preasfințitul Corneliu. Lăcașul de închinăciune a fost ridicat în 12 ani, sub coordonarea părintelui paroh Gheorghe Bârsan, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va sfinți duminică, 14 iulie 2013, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Berezeni 1, Protopopiatul Huși. Primirea Preasfințitului Corneliu va avea loc la ora 9:00 și va fi urmată de sfințirea lăcașului de închinare, mai întâi la exterior, apoi la interior. Începând cu ora 10:00 se va oficia Sfânta Liturghie de către Episcopul Hușilor. Localitatea Berezeni este așezată în imediata vecinătate a Râului Prut, la o distanță de aproximativ 4 kilometri, fiind situată la opt kilometri spre nord de Fălciu și la 38 de kilometri sud de municipiul Huși. În prezent, la Berezeni locuiesc aproximativ 6.500 de persoane. În luna octombrie a anului 2001 a fost sfințit locul pentru noua biserică, care s-a ridicat pe locul celei vechi. Construirea noului sfânt lăcaș era necesară întrucât vechea biserică din pari și vălătuci de la anul 1782 nu mai corespundea nevoilor enoriașilor din parohie. Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă de vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareș.

„Temelia a fost turnată în toamna anului 2001. Biserica a fost construită din cărămidă mică între anii 2002-2007. Este cea mai mare biserică din Episcopia Hușilor, având o lungime de 32 de metri, o lățime maximă în zona absidelor de 18 metri, iar în zona navei de 9,7 metri. Înălțimea maximă în cupola turlei este de 23 de metri. Forma arhitecturală are ca model bisericile moldovenești din vremea lui Ștefan cel Mare și exprimă o notă de eleganță distinsă și atrăgătoare, izvorâtă din îmbinarea judicioasă a elementelor decorative cu cele structurale, din folosirea ponderată, dar cu mult bun gust a unor brâie din cărămidă așezate în zig-zag. De asemenea, arcurile mici de pe fațadă repetă arcurile mari din pridvorul deschis. Biserica este cu plan trilobat având o singură turlă deasupra naosului, cu plan octogonal la exterior și cilindric la interior”, a spus pr. paroh Gheorghe Bârsan.


Știri recente