Prima zi a iubirii
„Şi a fost seară şi a fost dimineaţă”. 14 februarie 2019. Un sfânt Valentin despre care nu se știe cine a fost exact generează o presupusă celebrare a dragostei mai mult sau mai puțin superficială în…
„Şi a fost seară şi a fost dimineaţă”. 14 februarie 2019. Un sfânt Valentin despre care nu se știe cine a fost exact generează o presupusă celebrare a dragostei mai mult sau mai puțin superficială în…
Reflectând la Vindecarea celor zece leproși relatată în textul evanghelic duminical, Mitropolitul Irineu al Olteniei a evidențiat trei virtuți esențiale pentru creștini: credința, iubirea și recunoștința. Omilia a fost rostită potrivit Mitropoliei Olteniei, duminică, 20…
Vorbind despre Dumnezeiasca Arătare din ziua Botezului Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh a explicat că Dumnezeu Tatăl prin cuvintele „Acesta este Fiul Meu Cel iubit” s-a referit și la întreaga umanitate care prin Botez este cufundată…
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a resfinţit duminică biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Mare Mucenic Mina” din localitatea Folteşti, componentă a Parohiei Bogdăneşti, Protopopiatul Bârlad. După slujba de sfinţire a urmat Sfânta Liturghie, în…
Textul evanghelic din Duminica a 19-a după Rusalii prezintă un fragment din Predica de pe munte despre iubirea vrăjmașilor (Luca 6:31-36). În predicile referitoare la acest text, Patriarhul Daniel a evidențiat faptul că „Răzbunarea” sănătoasă a…
„Biserica lui Hristos ne cheamă şi ne îndeamnă să ne pregătim prin post şi rugăciune, şi fapte bune, prin iertare, împăcare şi iubire”, a spus duminică Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului. În omilia…
Superioritatea învățăturii Mântuitorului față de Legea Veche a fost una dintre temele abordate de Episcopul Timotei Prahoveanul în predica rostită duminică la Mănăstirea Radu Vodă. „Până la venirea Mântuitorului lumea trăia într-o lege a răzbunării, numită…
Preasfințitul Părinte Gurie a afirmat duminică în omilia din cadrul liturghiei oficiată cu prilejul Întâlnirii tinerilor ortodocși hunedoreni că „cea mai mare bucurie este aceea de a putea iubi”. Citind celor peste 350 de tineri hunedoreni pasajul…
Cultul pomenirii morților a dat o cultură și o conștiință a continuității și a comuniunii peste timp. Pomenirea celor adormiți în Domnul este un act de credință ortodoxă, întrucât ea se bazează pe credința că…
Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj pastoral clerului şi credincioşilor din Patriarhia Română: † DANIEL PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR, MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI, LOCŢIITORUL TRONULUI…