Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia

Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia. Tatăl lor era păgân, iar mama creştină, pe anume Teodotia. Aceasta, după moartea soțului ei, a trăit în văduvie, având libertate deplină şi închinându-şi toată viaţa lui Dumnezeu.

Aşa îi învăţa şi pe iubiţii ei fii, Cosma şi Damian. I-a hrănit cu bună învăţătură, în credinţa creştinească şi cu dulceaţa dumnezeieştii Scripturi, povăţuindu-i spre toată fapta bună.

Iar ei, crescând în legea Domnului şi deprinzând viață curată s-au făcut ca doi luminători, strălucind în lume cu faptele lor bune. Pentru aceasta au primit de la Dumnezeu darul tămăduirilor, oferind sănătate sufletelor şi trupurilor, vindecând tot felul de boli şi alungând duhurile rele.

Nu ajutau doar oamenilor, ci şi animalelor şi nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni. Pe toate le făceau nu pentru avere, ci din dragoste față de Dumnezeu și de aproapele.

Astfel, petrecându-și viaţa lor cu bună credinţă, au plecat la cele veșnice în pace.

Troparul, Glas 8:
Sfinţilor cei fără de arginţi şi de minuni făcători, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă.

Comentarii Facebook


Știri recente