Romii din localitatea vâlceană Bucşani au primit daruri în cadrul Programului eparhial „Av paś o Del – Vino lângă Dumnezeu”. Programul a fost dezvoltat şi implementat de Arhiepiscopia Râmnicului. Acţiunea din 22 decembrie s-a concretizat cu sprijinul oferit de Parohia „Toți Sfinții” din Râmnicu-Vâlcea. Familiile de romi din Bucşani au primit haine, încălțăminte, alimente şi…
Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului și Protoieria Râmnicu-Vâlcea au organizat vineri, 06 noiembrie, o activitate filantropică pentru familii numeroase din Râmnicu-Vâlcea și din comunitatea de romi de la Colonie Nuci. Au fost împărțite electrocasnice, articole vestimentare și alte daruri. „O mamă care își crește singură cei 5 copii a primit o mașină de spălat, familia…
„Sfinții Daniil și Misail ne încredințează că libertatea omului se vădeşte prin conştienţa cu care acesta se predă lui Dumnezeu în mod voit, împărtăşindu-se de El”, a spus Arhiepiscopul Varsanufie la Privegherea oficiată duminică în cinstea marilor pustnici originari din Oltenia. Înaltpreasfinţia Sa a explicat că pentru atingerea acestei stări duhovniceşti este „necesară depăşirea oricărei…
La Muzeul Satului Vâlcean a fost vernisată duminică o expoziție de icoane realizate de membrii Școlii de la Vlădești, iconari și pictori bisericești din Arhiepiscopia Râmnicului. Expoziția este disponibilă publicului până în data de 13 septembrie. Vernisajul a fost organizat de Fundația „Habitat și Artă în România” (HAR), în parteneriat cu Filiala UAP Vâlcea și…
Cercetașii de la Centrul local „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea au străbătut, în perioada 16-21 iulie, potecile care leagă mănăstirile din Masivul Cozia și până în Munții Căpățânii. Purtând steagul Arhiepiscopiei Râmnicului, adolescenții au străbătut pe jos 80 de kilometri, făcând popasuri la mănăstirile din zonă. Ideea le-a venit după ce au descoperit…
„Mărturisirea credinței izvorăște din inima curată, despătimită. Credința nu poate avea doar un aspect exterior, ci este un act al iubirii față de Dumnezeu care devine o stare de permanentă mărturisire”, a spus duminică Arhiepiscopul Varsanufie la Mănăstirea Sf. M. Mc. Pantelimon din municipiul Drăgășani. Afirmaţia a fost făcută de Arhiepiscopul Râmnicului cu prilejul așezării pietrei…
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, în cinstea Icoanei Maicii Domnului Prodromița. În omilia sa, ierarhul a spus că Maica Domnului este mijlocitoare pentru noi de-a lungul întregii istorii a mântuirii, până la sfârșitul acestui veac. Arhiepiscopul Râmnicului a afirmat că Dumnezeu, prin minunile și răspunsul bun dat la rugăciunile…
Sectorul filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului a iniţiat, începând cu luna iulie 2020, un proiect social dedicat persoanelor aflate în situații de risc psiho-social, cauzate de alcoolism. Proiectul, intitulat „Alcoolici anonimi-Vâlcea”, va fi derulat la biserica Parohiei Cetățuia din municipiul Râmnicu-Vâlcea. Prima întâlnire va avea loc în data de 8 iulie, ora 17:00, iar cei care…
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a vizitat duminică membrii comunităţii parohiale Cocoru din Galicea, unde a oficiat Sfânta Liturghie. Fiind Duminica Sfinţilor Români, ierarhul a vorbit la predică despre sfinţii neamului nostru şi contribuţia lor la tezaurul Ortodoxiei. „Ctitori de lăcașuri sfinte, de așezăminte filantropice ori instituții de învățământ, mărturisitori în timpul prigoanelor ori în…
Arhiepiscopul Râmnicului a explicat în predica duminicală faptul că orbul vindecat de Hristos „nu a primit doar vederea trupească, ci și-a deschis mintea și sufletul, spre a primi lumina lui Dumnezeu, căpătând îndrăzneală de a-L mărturisi pe Dumnezeu și de a-i lumina pe ceilalți”. „Nu luminează de la el însuși, ci lumina lui Hristos devine…
Parohia Căzănești din Arhiepiscopia Râmnicului a donat în 23 aprilie Secției UPU-SMURD a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea un tunel dezinfectant. Donaţia a fost posibilă datorită derulării proiectului parohial „Aleg să mă implic ca să-L ajut și eu pe Hristos!”, orientat către personalul medical aflat în prima linie în lupta cu Covid-19. Părintele paroh Mihai…