Drumul Mănăstirilor | 24 de cercetași vâlceni au mers 80 de kilometri pe cărările sihaștrilor

Cercetașii de la Centrul local „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea au străbătut, în perioada 16-21 iulie, potecile care leagă mănăstirile din Masivul Cozia și până în Munții Căpățânii. Purtând steagul Arhiepiscopiei Râmnicului, adolescenții au străbătut pe jos 80 de kilometri, făcând popasuri la mănăstirile din zonă.  

Ideea le-a venit după ce au descoperit prin pădure cruci încrustate pe copaci, parte dintr-un traseu numit de localnici Drumul călugărului. „Atunci am realizat că traseele turistice din Munții Vâlcii sunt practic între zecile de mănăstiri seculare”, a declarat Nicolae Almași, președintele centrului de cercetași „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea.

În prima zi, cercetașii au mers din Gara Păușa – Călimănești până în Parcul Național Cozia, la Mănăstirea Stânișoara, unde Părintele Arhiepiscop Varsanufie le-a binecuvântat acțiunea, intitulată „Drumul Mănăstirilor”. Ierarhul le-a oferit carnete de pelerin care au fost apoi vizate și ștampilate la mănăstirile incluse în traseu.

Cea mai grea zi a fost a doua, când au străbătut 32 de kilometri între Călimănești și Olănești, cu o diferență de nivel de 2.000 de metri. Până să ajungă la Mănăstirea Comanca, tinerii au dat un adevărat test de rezistență.

O tânără de 17 ani a spus despre „Drumul Mănăstirilor”: „Nu ne-a testat doar lucrul în echipă și abilitatea de a monta corturi, ci ne-a pus la încercare comportamentul în situații limită. A fost ceva unic care ne-a arătat cât de frumoasă este natura, dar în același timp de cât de multă precauție și atenție trebuie să dai dovadă, astfel încât să fii în echilibru și la propriu și la figurat!“

Cercetașii au fost primiți cu mult drag la mănăstirile Stânișoara, Turnu, Cozia, Comanca, Hurezi și Alina-Maria (Vârful lui Roman). Din cauza vremii schimbătoare de pe munte, au bifat doar șase din cele 12 mănăstiri din carnetul de pelerini. Dar vor recupera în luna august, când au reprogramat drumeția prin Parcul Național Buila – Vânturarița.

Cercetășia este cea mai amplă mișcare de tineret cu componentă educativă la nivel internațional. Se bazează pe un set de valori enunțate în Legea Cercetașului și în Promisiunea pe care cercetașii o fac când aderă, de a sluji lui Dumnezeu și țării, de a-și ajuta aproapele în orice moment și de a trăi conform unui set de valori expuse în Legea Cercetașului.

Foto credit: Facebook / Cercetașii României – Mircea cel Bătrân Râmnicu Vâlcea

Comentarii Facebook


Știri recente