Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost inaugurat sâmbătă după un amplu proiect de extindere, modernizare, digitalizare și dotare.
Cu acest prilej, Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a subliniat, în cadrul slujbei de binecuvântare a noilor spații medicale, că Hristos este „Doctorul cel mare”.
Pornind de la relatarea Sfântului Evanghelist Matei despre lucrarea Mântuitorului, Care „tămăduia toată boala și toată neputința în popor” (Matei 4, 23), Înaltpreasfinția Sa a arătat importanța spațiului medical pentru comunitate.
„Ne-am oprit astăzi la aceste gânduri, când avem bucuria să binecuvântăm această lucrare excepțională, ce s-a făcut aici, la Bistrița”.
La finalul ceremoniei, Mitropolitul Andrei a oferit spitalului o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos, pe care i-a înmânat-o managerului unității medicale, Paul Gabriel Szekely.
Un spital modern

La inaugurare a participat președintele României, Nicușor Dan, alături de reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, șeful statului a subliniat că modernizarea unității medicale trebuie privită din perspectiva serviciilor oferite pacienților și a comunității.
„Un spital modern înseamnă mai mult decât o clădire nouă. Înseamnă acces mai rapid la servicii medicale, condiții mai bune pentru pacienți și un loc care poate atrage medici și personal medical bine pregătit”, a transmis președintele Nicușor Dan.
La ceremonie au luat cuvântul președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, managerul spitalului, Paul Gabriel Szekely, precum și medicul Răzvan Couți, coordonatorul programului de chirurgie robotică da Vinci.
O investiție pentru comunitate

Proiectul de dezvoltare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a avut o valoare totală de peste 668 de milioane de lei și a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din fonduri publice naționale și din contribuția proprie a beneficiarului.
Lucrările au vizat construirea unui nou pavilion, eficientizarea energetică a clădirii existente, digitalizarea activității medicale și dotarea cu echipamente de ultimă generație.
Contractul de finanțare a fost semnat în martie 2023, iar proiectul a fost finalizat în ziua de 31 august a acestui an.
Investiția urmărește creșterea capacității spitalului de a asigura servicii medicale specializate pentru pacienții din Bistrița-Năsăud, reducând necesitatea deplasărilor către alte centre medicale.
În curtea unității medicale se află în curs de finalizare o biserică având hramul Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Piatra de temelie a fost sfințită de Mitropolitul Andrei în februarie 2024.
Foto credit: Mitropolia Clujului / Darius Echim
















