Patriarhul Daniel îi numeşte pe tineri „darul lui Dumnezeu” pentru familie, Biserică şi societate. Patriarhul îi îndeamnă adesea să-L aşeze pe Hristos în centrul vieții personale. Cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului, vă prezentăm 10 gânduri ale Preafericirii Sale pentru tineri. Tinerii sunt prezentul activ și creativ al Bisericii. Biserica lui Hristos îi cheamă pe…
Academia Română atrage atenția asupra unor elemente importante referitoare la actuala situație a învățământului românesc, pornind de la experiența utilizării extinse a învățământului la distanță, mediat de tehnologie, ca soluție de avarie în contextul recentei pandemii. Academia remarcă utilitatea și eficiența desfășurării unor activități didactice în spațiul virtual, dar apreciază că educația on-line este o…
Părintele Florin Danu din Teleorman a dus în tabără pe litoral 57 de copii. Peste 95% dintre ei nu văzuseră niciodată marea. Clericul este preot paroh în Parohia Lada din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului şi este recunoscut pentru acţiunile sale de amploare prin care vine în ajutorul semenilor. Tabăra pe litoral este cea mai recentă…
Unul dintre regretele enunțate la Consfătuirea Națională ASCOR (17-19 iulie 2020) a fost acela că asociația nu a avut ocazia, în contextul actual, să aniverseze împlinirea a 30 de ani de la înființare într-un mod „plenar”, așa cum și-a propus anterior și potrivit entuziasmului lor specific. La întrunirea de sâmbătă, la Facultatea de Teologie Ortodoxă…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de binecuvântare şi încurajare tuturor tinerilor care susțin examene şcolare în această perioadă. Binecuvântare şi încurajare pentru examene Iubiţi tineri, Biserica susţine permanent Școala și vă este alături în pregătirea voastră intelectuală şi etică pentru viaţă, într-o vreme în care dezvoltarea, perfecționarea și evidențierea…
Taberele de la Mănăstirea Oașa sunt renumite printre tinerii ortodocși, nu numai din țară, ci din toată lumea. Cinci mii de tineri sunt primiți anual la mănăstire, iar starețul spune că secretul este dragostea. „Cred că secretul nostru este dragostea. La dragoste se rezumă toate strategiile noastre, la faptul că-i iubim pe acești tineri. Chiar…
Anul acesta, pelerinajul liceenilor la Buciumeni nu a mai fost organizat în mod tradițional, ci s-a desfășurat online, pe parcursul a câteva săptămâni. Evenimentul central a fost totuși liturghia de Sfânta Treime la care au participat, fizic sau de la distanță, prin intermediul tehnologiei, peste o mie de tineri din Galați și Brăila. Cu toate…
La evenimentul organizat la Buzău de Centenarul Tratatului de la Trianon, Arhiepiscopul Ciprian și-a exprimat speranța ca acest tip de manifestări să rezoneze mai ales în inimile tinerilor și copiilor care păcătuiesc de multe ori prin dispreț față de valorile propriului neam. Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a spus că „ceea ce trebuie să învățăm de…
Voluntarii Asociației Studenților Creștin Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Alba Iulia au organizat de Ziua Internaţională a Copilului un program ad-hoc de animație socio-educativă pentru copii. Acţiunea a avut loc luni, de la ora 17:00, în apropierea Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia. Astfel, voluntarii au bucurat zeci de copii care, însoţiţi de părinţii sau bunicii…
Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a subliniat în Pastorala de Paști importanța de a transmite generațiilor viitoare preocupările pascale, amintind că suntem în Anul omagial al pastorației părinților și copiilor. Îndemnul ierarhului a fost unul la optimism, întrucât bucuria reprezintă esența Paștelui: „Oricâte probleme ar fi în lumea aceasta, inclusiv cele provocate de…
Tinerii Orfelinatului „Sfântul Barnaba” din Kenya au oferit duminică o nouă lecție despre cum Ortodoxia poate fi trăită frumos cu bucurie, simplitate și sinceritate, în ciuda lipsurilor materiale. În prima duminică din Post, tinerii s-au rugat în capela orfelinatului împreună cu părintele director Metodie Jm Kariuki. La finalul slujbei, au mers cu toții în procesiune…