Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, își cinstește marţi, 06 decembrie, ocrotitorul spiritual – Sfântul Ierarh Nicolae. Mitropolitul Nicolae Condrea s-a născut în 15 aprilie 1967 în Constanța. A urmat studii liceale în Constanța și București (1981-1985), continuate la Institutul Teologic/Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu (1988-1992). Între anii 1994-2001 a…
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi explicat că „aducerea Fecioarei la templu ne arată bunăvoinţa lui Dumnezeu către făptura Sa. Acest act de oferire a Sfintei Fecioare slujirii la templu de către părinţii Ioachim şi Ana ne descoperă împlinirea unei rânduieli a Ziditorului de răscumpărare a neamului omenesc”. „Astăzi credincioșii să dănțuim în psalmi şi…
Sfântul Dimitrie cel Nou este ocrotitorul Mănăstirii românești din Middletown. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a sfințit sămbătă, cu prilejul hramului, un pavilion multifuncțional construit în curtea ansamblului monahal. Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou a fost ținută sâmbătă, pentru ca și persoanele care lucrează în timpul săptămânii sau care se află la distanțe mai mari să poată…
Mitropolitul Nicolae a slujit duminică în noua biserică românească din statul american Massachusetts pentru prima dată de la achiziţionarea acesteia, în urmă cu aproximativ o lună de zile. Lăcaşul de cult, ocrotit de Sfânta Parascheva, este situat la adresa 264-266 Lowell St. în orașul Andover. Noua proprietate cuprinde lăcaș de cult, sală de festivități, două…
Parohia „Sfânta Treime” din Rochester a aniversat duminică 20 de ani de la înființare. Cu această ocazie s-au desfășurat mai multe evenimente religioase. Slujba de Duminică a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, cu un sobor de preoți din care a făcut parte și Preotul paroh Daniel Ene, care a aniversat…
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a vizitat în zilele de 3 şi 4 septembrie comunitatea Misiunii „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Norfolk, Virginia. Sâmbătă, ierarhul a oficiat slujba Vecerniei, iar duminică, Sfânta Liturghie. La predica de după citirea Evangheliei (Matei 19:16-26 – Tânărul bogat), Părintele Mitropolit a subliniat că putem găsi răspunsuri la problemele duhovnicești…
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a participat, în perioada 20-21 august, la hramul Misiunii „Sf. Martiri Brâncoveni” din Fairfield, în statul american Connecticut. Cu această ocazie, ierarhul l-a instalat paroh pe preotul slujitor Mihai Faur. Părintele mitropolit s-a întâlnit sâmbătă cu membrii Consiliului parohial, care l-au întâmpinat cu flori, pâine şi sare, după datina străbună, apoi a…
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi transmite un mesaj de Adormirea Maicii Domnului în care se adresează în special mamelor. „Îndemnul meu la acest Praznic slăvit este acela adresat mamelor: să luăm aminte la copiii noştri şi să le dăruim viaţa, dar şi credinţa. Să ne asemănăm Maicii Domnului în această oferire a vieţii, dar…
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a slujit duminică la Mănăstirea Bârsana, împreună cu chiriarhul locului, Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului. Vizita IPS Nicolae în Eparhia Maramureşului şi Sătmarului este răspuns la vizita pe care PS Iustin a efectuat-o în Statele Unite ale Americii şi Canada în luna mai a acestui an. Un alt…
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi aniversează joi două decenii de la hirotonia în arhiereu, care a avut loc în 14 iulie 2002 la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Montreal, Canada. Între timp, în 2016, a fost ales Mitropolit al nou înfiinţatei Mitropolii a celor două Americi. Ceremonia de ridicare în demnitatea de Mitropolit a…
Mitropolitul Nicolae a slujit în Duminica Cincizecimii la parohia românească „Sfânta Treime” din oraşul american Troy care şi-a serbat hramul. La Sfânta Liturghie oficiată de ierarhul român a asistat Mitropolitul Nicholas al Mitropoliei Grecești de Detroit. În omilia sa, Mitropolitul Nicolae a vorbit despre modalităţile prin care se săvârșește lucrarea Sfântului Duh în Biserică prin…