Mitropolitul Nicolae: Aducerea Fecioarei la Templu ne arată bunăvoinţa lui Dumnezeu către făptura Sa

Mitropolitul Nicolae al celor două Americi explicat că „aducerea Fecioarei la templu ne arată bunăvoinţa lui Dumnezeu către făptura Sa. Acest act de oferire a Sfintei Fecioare slujirii la templu de către părinţii Ioachim şi Ana ne descoperă împlinirea unei rânduieli a Ziditorului de răscumpărare a neamului omenesc”.

„Astăzi credincioșii să dănțuim în psalmi şi în cântări, Domnului cântând şi cinstind sfințit cortul Lui, chivotul cel însuflețit, care pe Cuvântul cel neîncăput l-a încăput”.

(Stihira I de la Vecernie)

Mitropolitul spune că purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de oameni în Vechiul Testament a fost prefigurată în Cortul Mărturiei. Apostolul care se citește în ziua Praznicului Aducerii la Templu a Născătoarei de Dumnezeu descrie acest cort în care se rugau israeliții.

„Acest cort reprezenta mărturia, adeverirea prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului evreu chiar în momentele de pribegie când nu aveau un altar stabil. În cort, în Sfânta Sfintelor, se afla chivotul așezământului ce cuprindea obiectele sfinte ale poporului ales: năstrapa de aur cu mana, toiagul lui Aaron și tablele Legii”, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae.

„Stihira de la Vecernie ne îndemnă să cinstim sfințit cortul şi chivotul cel însuflețit. Ceea ce a fost preînchipuire a purtării de grijă a lui Dumnezeu în Vechiul Testament se descoperă acum în persoana Maicii Domnului”, a adăugat ierarhul.

Mitropolitul celor două Americi face o asemănare între chivotul din Cortul Mărturiei și Maica Domnului.

„Chivotul cuprindea tablele Legii, Maica Domnului îl va purta în pântece pe însuși Legiuitorul. Chivotul purta mana, hrana de la Dumnezeu, Maica Domnului poartă pâinea Vieții (Ioan 6, 48), hrana spre veșnicie pe care Dumnezeu o oferă omenirii ca dar spre mântuire. Chivotul era acoperit cu aur, Fecioara Maria a fost umbrită de harul Duhului Sfânt (Luca 2, 28)”.

Mitropolitul Nicolae a îndemnat oamenii să mulțumească pentru „această rânduială descoperită de Dumnezeu în aducerea la Templu a Maicii Domnului”.

Mesajul ierarhului se încheie cu un îndemn adresat românilor din diaspora americană în contextul serbării Zilei Naționale a Recunoștinței, 24 noiembrie.

„Se cuvine să fim mulțumitori în aceste zile când ne pregătim pentru sărbătoarea Națională Thanksgiving. Se cuvine să ne acordăm un moment de reflecţie şi de mulţumire. Reflecţie asupra istoriei coloniştilor americani care au căutat un pământ al libertăţii şi al bunăstării”.

Citește mesajul integral aici.

Sursă foto: Arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente