Parohia românească din Rochester a aniversat 20 de ani

Parohia „Sfânta Treime” din Rochester a aniversat duminică 20 de ani de la înființare. Cu această ocazie s-au desfășurat mai multe evenimente religioase.

Slujba de Duminică a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, cu un sobor de preoți din care a făcut parte și Preotul paroh Daniel Ene, care a aniversat 20 de ani de la hirotonie.

Parohia „Sfânta Treime” a fost înființată în 2002, iar Preotul Ene a fost primul cleric hirotonit de ierarhul celor două Americi.

În decursul celor 20 de ani de slujire, Preotul Daniel a îndeplinit mai multe funcții administrative în cadrul Mitropoliei.

După slujbă, oamenii s-au închinat la cinstitele moaște ale Sfântului Constantin Brâncoveanu aflate în parohia din Rochester  cu prilejul aniversării.

La acest eveniment aniversar a participat și Arhidiaconul Sorin Mihalache, aflat la finalul unui turneu de conferințe în Statele Unite ale Americii.

Preotul Daniel Ene a primit mesaje de felicitare pentru activitatea sa rodnică din cei 20 de ani de la hirotonie, din partea mai multor instituții care reprezintă românii din Statele Unite ale Americii.

Foto credit: Mitropolia celor două Americi

Comentarii Facebook


Știri recente