Mitropolitul Nicolae: Problema vieții noastre este că înainte să-L căutăm pe Dumnezeu așezăm foarte multe preocupări

Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a vizitat în zilele de 3 şi 4 septembrie comunitatea Misiunii „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Norfolk, Virginia.

Sâmbătă, ierarhul a oficiat slujba Vecerniei, iar duminică, Sfânta Liturghie.

La predica de după citirea Evangheliei (Matei 19:16-26 – Tânărul bogat), Părintele Mitropolit a subliniat că putem găsi răspunsuri la problemele duhovnicești în cuvintele Mântuitorului Hristos.

„Sfânta Evanghelie ne descoperă întrebarea pe care trebuie să ne-o adresăm cu toții: oare ce ne oprește să fim cu adevărat creștini, ucenici ai lui Hristos? Pe fiecare ne oprește ceva: poate este averea, poate este altceva, dar trebuie să aflăm răspunsul. Iar când aflăm răspunsul, să facem alegerea corectă, să nu plecăm întristați întorcându-ne la problema noastră, ci să încercăm să o rezolvăm”.

„Tot Sfânta Evanghelie ne spune cum să o rezolvăm: urmându-i lui Hristos. În Predica de pe Munte ni se spune: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6:33).  Problema vieții noastre este că înainte să-L căutăm pe Dumnezeu așezăm foarte multe preocupări. Și de aceea nu suntem capabili să împlinim răspunsul la întrebarea privind ce trebuie să facem pentru a dobândi veșnicia”, a afirmat Înaltpreasfinţia Sa.

La acelaşi eveniment, Mitropolitul Nicolae  l-a instalat pe părintele Orlando Stelian Geonea ca preot paroh al Misiunii Sfânta Maria din Norfolk.

Foto credit: Mitropolia celor două Americi

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente