Aniversări și comemorări

35 de ani de la întronizarea Sanctității Sale Bartolomeu I ca Patriarh Ecumenic

35 de ani de la întronizarea Sanctității Sale Bartolomeu I ca Patriarh Ecumenic
Foto creditPatriarhia Ecumenică

Luni se împlinesc 35 de ani de la întronizarea Sanctității Sale Bartolomeu I ca Patriarh Ecumenic.

Cel de-al 270-lea Patriarh al Constantinopolului s-a născut în 1940 în Insula Imbros (Gökçeada, pe teritoriul actual al Turciei) și a primit la botez numele de Demetrios.

Studii și activitate academică

A studiat la Universitatea Gregoriană din Roma, la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveţia, și la Universitatea din München, Germania. Patriarhul Bartolomeu I vorbește fluent opt limbi – greacă modernă, turcă, franceză, italiană, germană, engleză – la care se adaugă greaca veche și latina.

Teza de doctorat, susținută la Universitatea din Atena, Grecia, a fost în domeniul dreptului canonic, Sanctitatea Sa fiind și membru fondator al Societății de Drept Canonic a Bisericilor Orientale.

Slujire clericală

A fost hirotonit diacon în 1961, ceea ce înseamnă că anul acesta Sanctitatea Sa a împlinit și 65 de ani de slujire clericală.

Darul preoției l-a primit în 1969 de la Patriarhul Ecumenic Atenagora.

Slujirea arhierească și alegerea ca Patriarh Ecumenic

În 1973 a fost hirotonit arhiereu, cu titlul de Mitropolit al Filadelfiei, iar în 1990 a devenit Mitropolit de Calcedon.

În 22 octombrie 1991, după trecerea la cele veșnice a Patriarhului Ecumenic Dimitrie I, a fost ales în unanimitate Patriarh Ecumenic.

În data de 22 octombrie 2026, când s-au împlinit 35 de ani de la acel moment, Patriarhul României i-a transmis felicitări Sanctității Sale Bartolomeu I, în numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

După întronizare, care a avut loc în 2 noiembrie 1991, actualul Patriarh Ecumenic a avut o prodigioasă activitate pastorală și culturală.

A promovat intens dialogul, pacea și responsabilitatea față de creația lui Dumnezeu – ceea ce i-a atras supranumele de „Patriarhul Verde”.

Citate ale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I

„Drepturile omului fac parte din esența religiei, care susține și promovează în mod inerent libertatea religioasă și toleranța”, afirma la un moment dat Sanctitatea Sa.

„Avem puterea fie să sporim suferința provocată lumii noastre, fie să contribuim la vindecarea ei. Alegerea ne aparține”, a spus Patriarhul Ecumenic cu alt prilej.

Despre protejarea mediului: „Faptul că oamenii distrug creația lui Dumnezeu, afectează integritatea pământului și poluează apele, solul și aerul planetei – toate acestea sunt păcate”.

Patriarhul României despre Patriarhul Ecumenic

„Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, este cea mai cunoscută și influentă personalitate a lumii ortodoxe contemporane, bucurându-se de cea mai mare vizibilitate internațională în plan mondial, în special datorită dialogului constant cu liderii religioși și politici ai lumii, precum și implicării sale active în promovarea păcii, libertății religioase și protejării mediului înconjurător”, a transmis Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 11 iunie 2026, când a fost oaspete pe Insula Imbros, cu prilejul onomasticii Sanctității Sale.

„Astfel, de-a lungul celor 35 de ani de slujire în demnitatea de Patriarh Ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu a devenit o personalitate ortodoxă cu prestigiu spiritual recunoscut și apreciat la nivel internațional.”

Tot atunci, Patriarhul României a evocat cele 14 vizite oficiale ale Sanctității Sale în țara noastră, din care 12 în calitate de Patriarh Ecumenic. Cea mai recentă a avut loc cu prilejul sfințirii picturii în mozaic a Catedralei Naționale din București.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5