„Crucea și-a asumat-o Domnul nostru Iisus Hristos. Și atunci și noi trebuie să ne asumăm și să urmăm aceeași cale”, a subliniat duminică Arhiereul vicar Maxim Danubianul al Episcopiei Italiei la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Spilimbergo.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la așezământul monahal din regiunea Friuli-Venezia Giulia, unde a explicat că răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu presupune libertate și responsabilitate: „Domnul ne arată cât de importantă este libertatea noastră”.
Domnul nu ne forțează să fim creștini sau să facem ceea ce nu voim noi. Însă El ne spune cine voiește”, a spus Preasfinția Sa.
„Dacă voiești, înseamnă că trebuie să ți asumi această răspundere, că zice după să se lepede de sine”.
Arhiereul vicar a evidențiat că lepădarea de sine presupune eliberarea de egoism și reașezarea priorităților în raport cu Dumnezeu și cu aproapele: „Înseamnă să renunțăm la a ne pune întotdeauna noi pe primul loc și a-L pune pe Domnul și pe aproapele nostru pe primul loc”.
Crucea nu este sfârșitul
Preasfințitul Părinte Maxim Danubianul a arătat că asumarea Crucii nu trebuie privită ca o experiență lipsită de speranță, întrucât aceasta este inseparabil legată de Învierea lui Hristos.
„Crucea înseamnă înviere. A adus cu sine învierea Domnului. Și asta aduce și pentru noi”.
Totodată, Preasfinția Sa a subliniat necesitatea asumării identității creștine în viața de zi cu zi, inclusiv în spațiul public: „Nu trebuie să ne fie rușine că suntem creștini”.
„Aveți această putere și tărie de a recunoaște că sunteți creștini. Și la fel, Domnul vă va recunoaște și vă va trimite har în momentul în care noi Îl asumăm pe Hristos.
Predica Arhiereului vicar al Episcopiei Italiei poate fi audiată integral aici.
Alături de comunitate
La Sfânta Liturghie au participat Adina Lovin, consulul general al României la Trieste, și Stefano Zavagno, viceprimarul localității Spilimbergo.
Consulatul General al României la Trieste a transmis, într-o postare pe Facebook, aprecierea față de activitatea comunității monahale, subliniind că este „un motiv de bucurie și de mândrie” faptul că aceasta este cunoscută și apreciată și dincolo de zidurile mănăstirii.
Așezământul monahal din Spilimbergo a primit statutul de mănăstire în anul 2021, cu hramul Nașterea Maicii Domnului.
















