Evenimente

Pr. Constantin Necula și jurnalistul Victor Dochia vor participa la chindia culturală de la Mănăstirea Moldovița

Foto creditFacebook / Mănăstirea Moldovița

Mănăstirea Moldovița va găzdui în data de 10 septembrie o nouă întâlnire culturală, avându-i ca invitați pe părintele profesor Constantin Necula și pe jurnalistul Andrei-Victor Dochia, producător al emisiunilor „Universul Credinței” și „Bucuria credinței” de la Televiziunea Română.

Întalnirea are tema „Valoarea imaginii în misiunea Bisericii – pentru o cultură a Luminii” și începe de la ora 18:00.

Programul va include lansarea volumului „Drumul spre Betleem. Meditații la Postul Nașterii Domnului”, semnat de părintele Constantin Necula și apărut la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Participanții vor putea lua parte și la un concert susținut de Corala de fete „Ciprian Porumbescu” a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, dirijată de părintele Lucian Tablan-Popescu.

Participarea este gratuită, iar organizatorii îi invită pe cei interesați să își anunțe prezența prin e-mail, la adresa: [email protected].

Chindia culturală este organizată de Mănăstirea Moldovița, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Cultural și Sectorul Media și Comunicare, precum și cu Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5