Vineri s-au împlinit 151 de ani de la nașterea Martei Trancu-Rainier, prima femeie chirurg din România. Prietenă a Reginei Maria și la fel de devotată aproapelui, ea a coordonat simultan trei spitale în timpul Războiului de Reîntregire, operând și organizând fără să accepte nicio remunerație.
S-a născut la Târgu Frumos, în familia unor negustori armeni cu stare, Lazăr și Ana, care au avut opt copii. A rămas orfană de tată la 11 ani, dar a urmat școli de elită, cu rezultate excepționale. „Uneori mă rugam să fiu sculată la 02:30 noaptea ca să pot învăța”, a scris ea într-un jurnal.
Intrată la Medicină la Iași, a primit o bursă prin Academia Română, din care trei sferturi trimitea familiei, iar cu restul se întreținea la studii. Un sfert dintre cei 16 studenți erau femei. Conform jurnalului ei, le-a avut colege pe Maria Anastasescu-Piaseschy, care a practicat la Galați, pe Elena Densușeanu-Pușcaru și pe Lucreția Moțoc.
A obținut diploma de medic la Facultatea de Medicină din Iași în 1899, cu o teză despre „Hematomul pelvin subperitoneal”. În același an, a mers în Capitală, cu scopul de a studia Anatomia Patologică cu Victor Babeș, stagiu desfășurat la Spitalul Colțea.
Și-a dorit să fie ginecolog
În această perioadă l-a cunoscut pe Francisc Iosif Rainer, fondatorul școlilor românești de Anatomie și Antropologie, cu care avea să se căsătorească în 1903. Relația lor a fost de profundă admirație și respect reciproc, reflectată într-o bogată corespondență. Au avut împreună o fetiță pe nume Sofia.
„În 1904 am concurat cu succes la București, la concursul de secundariat în specialitatea chirurgie, deschizând astfel drumul într-această direcție con-surorilor mele”, îi relata Marta Trancu-Rainer Aidei Vermont, pentru ziarul Dimineața, în 1927.
„Chirurgia face parte integrantă din educația unui ginecolog. Am fost astfel prima femeie care, în țara noastră și cred că în genere, a făcut chirurgie mare. În cei patru ani de funcție ca secundar, în care timp am fost însărcinată cu conducerea Serviciului I, mi-am făcut înzestrarea tehnică și, bineînțeles, mi-am îmbogățit experiența. Din străinătate am luat mai mult îndemnuri și completări.”
Medic de război
Aceasta arată că dorința ei a fost să ajute femeile ca medic specialist în Obstetrică-Ginecologie, dar războiul i-a amânat planurile. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizată cu gradul de maior și a condus neremunerată trei spitale: Colțea, Spitalul de Chirurgie înființat de Regina Maria la Palatul Regal din Calea Victoriei și spitalul înființat de Societatea pentru Profilaxia Tuberculozei la Școala de Poduri și Șosele.
A operat-o pe Regina Maria
În 1916, Marta Trancu-Rainer nota în jurnal:
„12 septembrie. La orele 3.15 a început bombardarea Bucureștiului cu avioane, în sunetele clopotelor. Rămăsesem la Palat singură, numai cu regina, sub bombardament. Imediat la Palat a fost nevoie să fac o ligatură a arterei femurale la un rănit. De la Palat am mers la Colțea, unde am văzut ceva oribil. Cel mai îngrozitor carnaj. (…) Femei cu intestinele rătăcite în zdrențe în paturi. Nu mă mir că un medic a leșinat la Spitalul Brâncovenesc. Scările și culoarele Spitalului Colțea erau un lac de sânge, încât a trebuit să le vopsească din nou.”
„19 septembrie. Am pansat pe regină pentru o mică infecție la spate. Punea mâna fără nicio prudență pe toți bolnavii supurați. Regina, văzându-mă așa de palidă, mi-a pus la fiert o flaneluță parfumată, ca să-mi miroase bine. De dimineață îmi dăduse și busuioc și măgheran. La Palatul Regal, am deschis un flegmon la mâna reginei, care avea și niște arsuri. Regina tot nu s-a astâmpărat și a venit la spital. E de o rezistență femeia asta! La Palat l-au adus și pe Serge Soutzo, care are un glonț la gât.”
Militarii răniți au întâmpinat-o cu flori și lacrimi
În 1919, Marta Trancu- Rainer a fost distinsă cu „Crucea Reginei Maria” clasa I. Dar costul acestui efort a fost destul de mare pentru sănătatea ei. Ziarul Dimineața din 21 decembrie 2025 relata un episod din perioada războiului astfel:
„Un singur episod printre atâtea vor arăta ce a însemnat pentru ofițerii noștri, pentru răniții trimiși de iadul frontului, Maria Trancu-Rainer. Se îmbolnăvise, după munca titanică a zilelor când ajunsese să facă câte cinsprezece până la șaptesprezece operații pe zi, trupul ei chinuit reacționă cu revoltă și Marta Rainer căzu la pat. Ea zăcu timp de aproape două săptămâni, dar imediat lecuită, primul ei gând fu Spitalul, răniții ei, copiii ei.
Susținută, abia mergând, ea păși pe coridorul secției sale. Un mare reconfort și o covârșitoare emoție o aștepta. De-a lungul sălii imense a spitalului, făcând front pe două rânduri, ofițerii convalescenți, numeroșii viteji dăruiți din nou țării de delicatele ei mâini de savant și de femeie, o așteptau cu flori în brațe și uralele izbucniră din zeci de piepturi. Acela care mi-a povestit această scenă, un maior viteaz în multe lupte, a adăugat că toți bravii plângeau.”
Contribuția la medicina românească
După război, Marta Trancu-Rainer a continuat să profeseze ca medic chirurg, dar și ca unul dintre cei mai apreciați ginecologi din București.
A avut contribuții importante în domeniul chirurgiei de urgență și al traumatologiei, a contribuit la dezvoltarea de noi tehnici chirurgicale și a îmbunătățit standardele de îngrijire a pacienților. În semn de recunoaștere a contribuțiilor la știință, a fost aleasă membru corespondent al Academiei Române în 1935.
Odată cu instaurarea regimului comunist, a fost marginalizată și persecutată. Casa i-a fost confiscată, iar ea mutată forțat într-o mansardă. A murit singură într-o noapte friguroasă de ianuarie din anul 1950.
Amintirea ei ar trebui să dăinuie mai stăruitor, alături de cea a Reginei Maria, ca românce care s-au dăruit binelui comun cu toate puterile și talentul lor.
Surse: Viața Medicală, Revista Ararat, Jurnalul Național, MedLife, Enciclopedia României
Sursa foto: Viața Medicală
