Duminica Migranților Români a fost sărbătorită la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Christchurch, Noua Zeelandă, unde credincioși de diferite origini s-au rugat împreună la Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei a fost citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu acest prilej. La Sfânta Liturghie s-au rugat împreună români, sârbi, ruși, bulgari, englezi și credincioși proveniți din…
Trei monumente istorice ale Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung, județul Argeș, vor fi restaurate și puse în valoare în cadrul unui proiect de finanțare semnat la începutul lunii august. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a lăcașului de cult, intervențiile vizează Biserica Bolniței „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, zidul de incintă și chiliile ansamblului monahal.…
Părintele Stelian Tofană, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susținut duminică, la Vatra Dornei, conferința „Femeia în scrierile Noului Testament. Reverberații în contemporaneitate”. Manifestarea a avut loc în sala mare a Centrului Muzeal și Multicultural „Palatul Dornelor” – Cazinoul Băilor și a reunit clerici, monahi și numeroși credincioși. În cadrul prelegerii, pr.…
Mitropolitul Antonie al Basarabiei a premiat luni membrele Societății Femeilor Ortodoxe din Episcopia de Bălți pentru implicarea în viața Bisericii. Ceremonia a avut loc în cadrul unei întâlniri desfășurate la Centrul Educațional „Anastasis” din municipiul Bălți. Momentul festiv a marcat activitatea desfășurată de organizație în aproape opt ani de existență, în domenii precum educația, cultura,…
Membrii comunităților românești din Sicilia s-au reunit în Parcul Proserpina din Pergusa, provincia Enna, Italia, pentru a sărbători Duminica Migranților Români. În cadrul întâlnirii, a fost citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. „Biserica îi poartă în rugăciune pe toți fiii și fiicele ei, care, din diferite motive sau în împrejurări dificile ale vieții, și-au părăsit…
Barajul Leșu din județul Bihor a fost reabilitat și a revenit treptat în exploatare după aproape 12 ani. Este primul baraj din România reabilitat cu măsuri dedicate explicit biodiversității și protejării mediului înconjurător, informează Agerpres. Procesul de reumplere controlată a acumulării a început în luna mai și se desfășoară etapizat, sub monitorizare permanentă. Lacul are…
Peste 500 de morminte preistorice din Epoca Bronzului au fost scoase la lumină recent pe traseul viitoarei căi ferate Caransebeș-Lugoj, în urma sărăturilor desfășurate de Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române. Cea mai importantă descoperire a fost făcută în apropierea localității Sacu, județul Caraș-Severin, unde arheologii cercetează o necropolă de incinerație aparținând culturii…
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut „Viața și Acatistul Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu”, fiind disponibil atât standard, cât și într-o ediție în format mic. Apariția editorială face parte din colecția „Acatiste și vieți de sfinți” și cuprinde date biografice și rugăciuni alcătuite în cinstea noii sfinte. Doamna Maria a fost pildă de…
Protosinghelul Sofian Costea a explicat, într-un nou episod al proiectului video „ASKetica” de la Doxologia, despre tendința de a căuta aprecierea celorlalți în mediul online, explicând că „alergăm după slava deșartă și motivația care vine de la oameni, și mai puțin după slava care vine de la Dumnezeu”. Părintele a atras atenția asupra modului în…
Un fragment din moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta (Safta) Brâncoveanu a fost adus luni la Biserica Domnița Bălașa – Paraclis Patriarhal din București și așezat spre a fi cinstit de către credincioși. Odorul a fost dăruit în cadrul ceremoniei desfășurate duminică la Mănăstirea Văratec, unde a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada…
Șapte grupuri corale și folclorice au participat duminică la Festivalul de Pricesne „Maica Domnului – Bucuria sufletului meu”, organizat la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Telița, Republica Moldova. Întâlnirea a reunit grupuri din orașul Anenii Noi și din localitățile Telița, Todirești, Cobusca Nouă, Șerpeni și Speia. La festival au participat și Corala preoteselor din Protopopiatul…
Au început înscrierile pentru Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia, eveniment la care aproximativ 300 de tineri sunt așteptați să participe la Craiova în perioada 26-27 august. Activitatea este organizată de Sectorul de Tineret și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei. Participanții vor proveni din cele patru eparhii ale Mitropoliei Olteniei. Programul va debuta cu rugăciunea de seară…
Noua biserică a Parohiei din Șiștești, județul Maramureș, a fost sfințită duminică, în urma unui efort de 14 ani al comunității. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a descris lăcașul de cult drept „o ctitorie pentru veșnicie”. Cu acest prilej, biserica a primit hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Mare Mucenic…
Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei, a slujit sâmbătă la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Aldeia de Santa Margarida, unicul așezământ monahal românesc din Portugalia. „Trebuie să căutăm smerenia lui Hristos și a Maicii Domnului”, a subliniat Preasfinția Sa. Ierarhul a vorbit despre smerenia și ascultarea Maicii Domnului ca repere pentru viața creștină. De asemenea, a…
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfințit duminică Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” al Mănăstirii Râșca Transilvană, așezământ monahal situat în Munții Apuseni, la circa 1.200 de metri altitudine. Mitropolitul Andrei a vorbit despre mărturisirea credinței și responsabilitatea creștinilor contemporani, pornind de la cuvintele Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi…
Nu știi de unde să începi astăzi? Ți-am pregătit o selecție de 5 știri ca să fii informat în mai puțin de un minut. Revista „Binele de știut”: Iulie 2026 Luna iulie 2026 a fost marcată de momente importante din viața Bisericii Ortodoxe Române, de la ziua de naștere a Patriarhului Daniel și ședința Sfântului…
„Aduce bucurie în sufletele noastre, pentru că ea a primit bucurie la Buna Vestire de la Tatăl cel Ceresc, prin glasul Arhanghelului”, a explicat duminică Episcopul Visarion al Tulcii despre Maica Domnului. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Celic tulceană Dere, cu prilejul hramului așezământului monahal închinat Adormirii Maicii Domnului. Ierarhul a vorbit…
Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului a discutat despre pregătirea evenimentelor dedicate împlinirii, în 2030, a 2.000 de ani de la Botezul Domnului. Ierarhii, reuniți sub președinția Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, au analizat joi planurile pentru a marca, printr-o serie de manifestări organizate la râul Iordan, importanța istorică și duhovnicească a momentului. Locul Botezului,…
Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a sfințit duminică noua biserică a Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Turnu Roșu, județul Sibiu. Cu acest prilej, lăcașul de cult a primit al doilea hram, închinat Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. După slujba de sfințire, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a fost citit mesajul Preafericitului…
„Prin Maica Domnului și noi suntem chemați să ne facem părtași vieții celei veșnice”, a explicat sâmbătă Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor, la hramul Mănăstirii nemțene Bistrița. Preasfinția Sa a evidențiat lucrarea Sfintei Fecioare Maria în viața celor care îi cer ajutorul, arătând că ea îi îndreaptă pe oameni atât spre rugăciunea lăuntrică,…