Ambasada României la Beijing a publicat pe pagina oficială de facebook de Ziua Universală a Iei un mesaj însoţit de o imagine cu Actorii Jackie Chan şi Ziyi Zhang, îmbrăcaţi în ie românească. Cele două staruri ale cinematografiei internaţionale sunt prezentate ca fiind „îndrăgostite de ia românească”. În postarea respectivă este înfăţişată valoarea celei mai…
Printre temele tratate în cadrul Conferinței „Credință şi sănătate în satul românesc”, organizată în 21 iunie la Palatul Patriarhiei, a fost susţinerea şi dezvoltarea bunelor practici în utilizarea antibioticelor în România. La eveniment, Dr. Mihaela Moşneguţu, Director Medical Antibiotice, a prezentat programul de responsabilitate socială „Antibioticele Mileniului III” şi scopul urmărit prin implementarea acestuia. Pentru…
Circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată timp de două luni, începând de sâmbătă, 29 iunie 2019, a declarat, marţi, pentru Agerpres, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Andrei Creci. Suspendarea circulației pe linia 41 se face în vederea realizării unor lucrări la Podul Ciurel, staţia de metrou din Drumul Taberei şi la…
Jyrki Katainen a declarat săptămâna trecută că valorile creştine ar trebui să fie mai mult și mai bine reprezentate în spațiul public. „Europenii ar trebui să reziste în faţa numeroaselor provocări, atât din exterior, cât și din interior, față de acest set de principii fundamentale ale societăților europene (valorile creştine)”, a afirmat vicepreşedintele Comisiei Europene. Prezent…
Societatea de Transport Bucureşti – STB SA împlineşte 110 ani de existenţă în 2019. „Pornit din secolul XIX, de la câteva tramvaie cu cai, Serviciul de transport public deserveşte astăzi circa 2,5 milioane de locuitori din Regiunea Bucureşti – Ilfov”, menţionează STB SA într-un comunicat de presă remis Agerpres. Astăzi, reţeaua de transport public din…
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au organizat sâmbătă în localitatea ilfoveană Grădiştea o nouă sesiune a Campaniei de prevenţie şi depistare a cancerului de col uterin. Beneficiarele acestei ediţii au fost 41 de femei care au efectuat testul Babeş-Papanicolau şi un examen clinic mamar. Au participat 7 voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii…
Organizația Internațională pentru Caritate Creștin Ortodoxă (IOCC), prin intermediul Federaţiei Filantropia, sprijină financiar familiile afectate de inundaţiile din mai-iunie 2019. IOCC a oferit suma de 10.000 dolari care va fi utilizată pentru ajutorarea familiilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Arhiepiscopia Alba Iulia și Episcopia Sălajului care au avut de suferit major din cauza inundaţiilor.…
Conferinţa „Credință şi sănătate în satul românesc” organizată vineri la Palatul Patriarhiei a reunit reprezentanți ai Bisericii, ai Ministerului Sănătății, preoți, medici și farmaciști. Una dintre prelegerile susţinute în faţa participanţilor a aparţinut Pr. Ilarion Mâță, Director Complex rezidențial social – medical vârstnici Hârja al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului şi Președinte al Asociației „Sf. Voievod…
O nouă acţiune în cadrul Campaniei „Caravana Bucuriei” a fost organizată vineri de voluntarii Paraclisului CMN, de data aceasta beneficiarii fiind copiii de la Institutul Clinic Fundeni. Copiii internaţi pe secţiile de pediatrie oncologică au primit treizeci de pachete alimentare cu produse bio de la patru dintre voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Dănuţ Prună, Voluntar…
Conf. Dr. Camelia Diaconu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Medic-voluntar în cadrul Campaniei „Sănătate pentru Sate”, a susţinut vineri o prelegere la Conferinţa „Credință şi sănătate în satul românesc” de la Palatul Patriarhiei. Medicul voluntar a prezentat impactul programului în rândul populaţiei de la sate şi resursele utilizate pentru buna…
Federația Filantropia a organizat a doua serie a cursului de manager servicii sociale în perioada 17-21 iunie 2019, la Centrul național pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București. Cei 28 de cursanți sunt consilieri coordonatori ai sectoarelor social-filantropice ale eparhiilor din cadrul Patriarhiei Române, dar și directori sau manageri de centre și servicii sociale din…