Eparhii

Hramul Schitului Bucova

La sărbătoarea Sfântului Dionisie Exiguul, schitul Bucova și-a sărbătorit ocrotitorul. Cu acest prilej, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al așezământului…

Forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult

În Monitorul Oficial, partea I, nr. 541 din 27 august 2013, a fost republicată Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 82/ 2001 privind stabilirea unor forme de…

O zi care unește românii de pretutindeni

Ultima zi a lunii august a fost un prilej de sărbătoare pentru toți românii, fiind ziua în care, în mod oficial, am sărbătorit limba română. Manifestări dedicate limbii noastre au avut loc în numeroase orașe…

O biografie despre Mitropolitul Visarion Puiu

Despre mitropolitul Visarion Puiu s-a scris mult, dar nu îndeajuns pentru a înțelege activitatea și personalitatea sa. Uneori s-a scris în mod subiectiv, alteori după o documentare deficitară. La rubrica noastră, în mai multe ocazii,…

Biserică resfințită în parohia sălăjeană Șimșina

Locuitorii Parohiei Șimișna, Protopopiatul Jibou, s-au aflat în zi de sărbătoare sâmbătă, 31 august 2013, aceștia bucurându-se de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și…