Diaspora

Românii din Texas se pregătesc pentru sfințirea propriei biserici: Au fost aduse moaștele a două sfinte românce

basilica.ro
Românii din Texas se pregătesc pentru sfințirea propriei biserici: Au fost aduse moaștele a două sfinte românce
Foto creditParohia „Sfânta Maria” din Cedar Park

Parohia românească din Cedar Park, Texas, Statele Unite ale Americii, se pregătește pentru sfințirea propriei biserici. Cu acest prilej, au fost aduse din România fragmente din moaștele Sfintelor Maria Brâncoveanu și Matrona de la Hurezi.

Manifestările au debutat vineri seară cu slujba Vecerniei, săvârșită de Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei, la Biserica „Sfânta Maria” din Cedar Park.

La finalul slujbei, părintele Daniel Mercurie Apostol, vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a rostit o predică în care a evidențiat rolul sfintelor femei în viața comunităților românești din diaspora.

Clericul a adus în Texas fragmente din moaștele Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu și ale Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi, oferindu-le credincioșilor posibilitatea de a se închina la acestea și de a cunoaște mai bine viețile celor două sfinte.

Concert de colinde și muzică bizantină

Corul psaltic „Anastasios” din Cluj-Napoca a suținut un concert de colinde și muzică psaltică. Foto credit: Parohia „Sfânta Maria” din Cedar Park

Programul cultural de vineri seară a inclus un concert de colinde și muzică bizantină susținut de Corul psaltic „Anastasios” din Cluj-Napoca, dirijat de medicul neurochirurg Iustinian Ioachim Simion.

Sâmbătă vor avea loc două conferințe, susținute de medicul Iustinian Simion și de părintele arhidiacon Sorin Mihalache, iar duminică va avea loc sfințirea lăcașului de cult.

Parohia „Sfânta Maria” din Cedar Park, situată în apropierea orașului Austin, și-a început activitatea ca misiune ortodoxă românească pe teritoriul statului Texas în anul 2002. Construcția bisericii ce urmează a fi sfințită a început în anul 2024.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5