Crucile care vor fi așezate pe turlele noii biserici din sectorul 2 al Vienei, aflată în proces de construcție, vor fi sfințite duminică. De la ora 16:00 va avea loc slujba Vecerniei care va fi urmată de slujba sfințirii oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie al Europei de Nord. Crucile au fost realizate după planurile arhitectului…
Biserica „Sfântul Apostol Toma” din Iași a fost duminică sfințită. Evenimentul a fost prevăzut în programul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Lăcaşul de cult situat în cartierul ieşean Alexandru cel Bun a fost sfinţit de cinci ierarhi, în prezenţa a sute de credincioşi care au amplificat emoţia evenimentului prin rugăciunile lor. A urmat Sfânta Liturghie, în…
Cartierul Solar din București va avea propria biserică ce va purta hramurile „Nașterea Domnului”, „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu”. Slujba de sfinţire a pietrei de temelie a fost oficiată vineri de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, informează Trinitas TV. În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre…
Așezământul social filantropic „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Mănăstirii ieșene Hadâmbu va fi sfinţit duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan împreună cu un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române , informează Doxologia.ro „Îi aşteptăm cu multă bucurie pe ierarhii din ţară şi din străinătate care vor răspunde invitaţiei Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei de a…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat miercuri slujba de sfințire a noului sediu al Rectoratului Universității din București situat pe Șoseaua Panduri din Capitală. La eveniment au participat academicieni, oficialități ale statului, membri din conducerea Universității din București și a celor 19 facultăți, precum și profesori. După inaugurarea sediului a urmat o ședință festivă în…
Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centralei şi de Nord, a sfinţit joi biserica românească din Worms, în prezenţa a peste 300 de credincioşi din localitate, Mannheim și împrejurimi. Lăcaşul de cult a fost construit prin contribuţia majoră a familiei Markus și Mihaela Grün în amintirea fiului lor Andreeas Iohannes, trecut la Domnul anul trecut la…
Capela în care își desfășoară activitatea liturgică prima și singura mănăstire ortodoxă românească din Elveția, a fost sfințită sâmbătă de patru ierarhi. Obștea de maici a Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” își desfășoară activitatea într-o casă achiziționată în localitatea Les Sciernes d’Albeuve, cantonul Freiburg. Întreaga proprietate a fost amenajată pentru a arăta ca un loc de…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit joi de hramul Mănăstirii Snagov podul pietonal care facilitează accesul credincioşilor şi turiştilor către cel mai vechi aşezământ monastic din Arhiepiscopia Bucureştilor. Podul a fost inaugurat de Patriarhul României în 20 noiembrie 2010. Sfinţirea din 26 septembrie 2019 a fost oficiată în contextul unor lucrări de întreţinere şi extindere.…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a resfinţit duminică, 22 septembrie 2019, biserica Parohiei Apărătorii Patriei 1. Resfinţirea a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit în omilia rostită duminică, cu ocazia binecuvântării lăcașului de cult din Parohia Magula, despre caracterul pedagogic al crucii. „Asumarea crucii este purtarea unei suferințe, a unei boli, a unei nedreptăți pe care le-am putea întâlni în viață”, a spus Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Ierarhul a oferit în acest…
Arhiepiscopul Ioachim a sfinţit luni, în ziua de sărbătorire a ocrotitorului său spiritual, pictura Paraclisului „Izvorul Tămăduirii” din Iţeşti. Paraclisul aparţine Schitului „Sfinții Ioachim și Ana” de la Itești, Metoc chiriarhal, care şi-a sărbătorit hramul, informează Eparhia Romanului şi Bacăului. În cuvântul său rostit după slujba de sfinţire, ierarhul a apreciat eforturile depuse în ultimii…