Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a sfințit joi cel mai nou Spital din Mioveni. După slujba de sfințire, Arhiepiscopul i-a oferit primarului localității Distincția eparhială „Sfântul Neagoe Basarab” pentru eforturile depuse în direcţia finalizării acestui proiect de importanţă capitală pentru oraşul Mioveni. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor de stat şi locale, precum…
Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a sfințit în 29 august Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” din Breaza, Brașov. Așezământul monahal a fost construit pe locurile unde au existat schiturile „La Chilii”, „La Poiană” și „La Fântâniță” distruse de generalul austriac Bucow în secolul al XVIII-lea. După slujba de sfințire, Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturghie. Ierarhul i-a…
Vorbind duminică la Gârbeni despre „Datornicul nemilostiv”, Mitropolitul Teofan le-a spus locuitorilor că „cel care iartă este un om liber”, iar cel care nu iartă este „un rob”. „Creştinul cel adevărat, nădăjduind că şi noi să tindem a fi creştini adevăraţi, este un creştin care iartă. Un creştin care nu iartă, acela nu este creştin”,…
Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a sfințit duminică biserica parohiei Târgu-Mureș XIII, cu hramul Sfânta Cuvioasă Paraschiva. În ultima perioadă, în locașul de cult au avut loc ample lucrări de finisare și înfrumusețare. Biserica a fost construită în anul 1993, informează Arhiepiscopia Alba Iuliei. Toți cei care au sprijinit finalizarea lucrărilor efectuate au primit distincții…
După Sfânta Liturghie oficiată în biserica Parohiei din Păușești-Măglași, Arhiepiscopul Varsanufie a inaugurat Biblioteca din localitate care a primit numele Episcopului Antim Petrescu, fiu al satului. Evenimentul a avut loc în contextul împlinirii a 100 de ani de la trecerea în veșnicie a Episcopului Antim Petrescu, informează Eparhia Râmnicului. Arhiepiscopul Varsanufie a reliefat viața ierarhului,…
Mănăstirea Putna, primul aşezământ monastic ctitorit de Sfântul Domnitor Ştefan cel Mare, a sărbătorit duminică 550 de ani de la sfinţire. Târnosirea a avut loc în 3 septembrie 1469. Manifestările aniversare au început de sâmbătă prin aducerea şi depunerea pe mormântul domnitorului a fragmentului păstrat până azi din paltinul aflat pe locul unde s-a construit…
Biserica Mănăstirii Putna, primul lăcaș de cult ctitorit de Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare, împlinește marți, 3 septembrie 2019, 550 de ani de la sfințire. Evenimentele aniversare se vor desfășura sâmbătă și duminică. Programul Sărbătoririi a 550 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna Sâmbătă, 31 august Ora 9.00 – Din Muzeul mănăstirii se aduc…
În localitatea Păușești-Măglași va fi inaugurată în 1 septembrie Biblioteca Antim Petrescu. Biblioteca va fi sfinţită de Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului în contextul manifestărilor dedicate împlinirii unui secol de la trecerea în veşnicie a Episcopului Antim Petrescu (1919-2019). Sfinţirea bibliotecii va fi precedată de Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire pentru fostul ierarh râmnicean, potrivit…
Episcopii Lucian al Caransebeșului și Siluan al Ungariei vor oficia joi, de Adormirea Maicii Domnului, slujba de sfințire a catedralei construite începând cu anul 2000 în orașul Moldova Nouă, Caraș-Severin. De la începerea lucrărilor până în prezent, serviciul liturgic parohial s-a desfășurat într-un spațiu amenajat de la subsolul bisericii. Lucrările au durat aproape 20 de ani,…
Arhiepiscopul Ioachim a resfințit sâmbătă Paraclisul Schitului „Sfântul Ilie” Berzunți pe care Înaltpreasfinția Sa îl numește Schitul de pe „Carmelul românesc”. Așezământul monahal se află în pădurile munților Berzunți, la altitudinea de 1034 de metri. La slujba de resfințire a Paraclisului cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, din cadrul complexului monahal, ierarhul a apreciat prezența numeroasă…
Biserica Parohiei Anina-Celnic a fost sfințită duminică de Preasfințitul Părinte Lucian în urma extinderii lăcașului de cult pentru a deservi numărul mare de credincioși care frecventează slujbele, informează Episcopia Caransebeșului. Ierarhul a subliniat jertfa oamenilor din Anina, care deși nu sunt foarte înstăriți se îngrijesc de Casa Domnului: „Este un lucru îmbucurător că aici la…