Biserica din Parohia Goleț a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, sâmbătă, 23 aprilie 2016, când este sărbătorit „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. La orele dimineții Ierarhul a săvârșit slujba de resfințire a sfântului locaș, recent renovat, după care a oficiat și Sfânta Liturghie. Cu acest prilej biserica a mai primit încă un…
Pelerinajul tradiţional de Florii s-a desfăşurat pe străzile centrale ale oraşului Câmpina. În cadrul acestui pelerinaj au fost intonate cântări din patrimoniul liturgic al Bisericii şi au fost rostite rugăciuni şi ectenii speciale pentru acest moment. Evenimentul s-a încheiat la biserica „Sfânta Treime” din centrul oraşului Câmpina cu un scurt cuvânt de învăţătură şi de…
Membrii componenţi ai Coralei preoţilor din Arhiepiscopia Aradului au bucurat duhovniceşte credincioşii prezenţi la Catedrala istorică, în aceste zile. Corul a fost dirijat de părintele arhidiacon Tiberiu Ardelean, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. „Concertul coralei se integrează în buna Tradiţie pe care o avem în Arhiepiscopia Aradului, ca preoţii, slujitori devotaţi ai…
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Mănăstirea Giurgeni va fi adusă pentru prima oară, în pelerinaj, cu binecuvântarea Înaltpreafinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la biserica „Sf. Gheorghe”. La biserica „Sf. Gheorghe” din cartierul Cornișa – Bacău, va fi adusă în pelerinaj, de joi, 21 aprilie 2016, până sâmbătă 23 aprilie…
Duminica a V-a din Postul Mare a fost o zi cu caracter misionar-pastoral pentru credincioșii din Parohia Săcal, care aparține de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica parohiei, împreună cu părintele paroh Ionuț Teodor Negrău și cu…
Preoții şi enoriaşii de la opt parohii defavorizate din Eparhia Tulcii au fost invitați la Internatul Seminarului Teologic ,,Sf. Ioan Casian” din Tulcea pentru a ridica ajutoarele destinate persoanelor și familiilor aflate în lipsuri materiale evidente. Acţiunea de miercuri, 13 aprilie 2016, se înscrie în cadrul activităților social-filantropice care se derulează în Episcopia Tulcii, în…
Credincioșii de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă, însoțiți de părintele paroh Ion Nedelcu, au fost zilele acestea într-un pelerinaj de două zile la mănăstirea Brâncoveanu din Arhiepiscopia Sibiului. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, primul popas duhovnicesc a fost la Mănăstirea Brebu și la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul…
La Parohia Micherechi, Ungaria cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria , în duminicile din perioada Postului Mare au avut loc seri duhovnicești, la care au participat un număr mare de credincioși, de diferite vârste. Acestea sunt legate de slujba Vecerniei, săvârșită de Părintele Paroh Ioan Bun, împreună cu Părintele Singhel Visarion…
Obştea Mănăstirii Crasna din judeţul Gorj, împreună cu credincioşii din această localitate, au trăit duminică, 10 aprilie 2016, bucuria prezenţei în mijlocul lor a, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul bisericii sfântului aşezământ monahal, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a…
Cea mai importanta sarbatoare a Moldovei, hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, a adunat la Iasi, capitala spirituala a Romaniei, pelerini din tara si din strainatate. Liturghia de astazi a fost oficiata de ierarhi, preoti si diaconi in frunte cu Prea Fericitul Hristodoulos, Arhiepiscop al Atenei si al intregii Grecii, Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si…