Moaștele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena au ajuns vineri seară în România. Racla cu mâna sfintei mironosițe a fost adusă din Grecia, de la Mănăstirea Simonopetra, cu prilejul sfinţirii bisericii Aşezământului monahal Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca, jud. Teleorman. Delegația care a adus cinstitele moaște a fost întâmpinată la Aeroportul Otopeni de Preasfințitul Părinte Timotei…
„Împlinirea a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO este un prilej de reflecție, evaluare și lansare de noi inițiative prin care valorile spirituale, culturale și educaționale ale țării noastre să fie promovate și dezvoltate în dialogul păcii, cooperării și respectului libertății și demnității umane cu celelalte popoare ale lumii”, spune Patriarhul Daniel în…
După rugăciunile de mulțumire oficiate joi dimineață, aniversarea de 70 de ani a Patriarhului Daniel a continuat în Aula Magna a Palatului Patriarhiei. Evenimentul a fost pus sub semnul citatului biblic „Domnul a pus povățuitor fiecărui neam” (Sirah 17:14). Expresia a reprezentat titlu atât pentru un volum omagial, cât și pentru un film documentar, ambele…
Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost redeschisă luni pentru toate categoriile de autovehicule. Există însă anumite restricții orare. Pentru siguranța participanților la trafic, drumul este deschis doar în intervalul orar 07-21:00. Până la 30 octombrie, accesul este permis pe toată lungimea șoselei, din localitatea Bascov (km. 0) și până la intersecţia cu DN 1 (Kilometrul…
Membrii Comisiei parlamentare UNESCO au depus joi o inițiativă legislativă pentru ca 24 iunie să devină în mod oficial Ziua Națională a Iei. În a doua parte a zilei, comisia a organizat, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, masa rotundă „Povești și tradiții românești. Cămașa cu altiță”. Specialiști, șefi de instituții culturale…
În ziua de miercuri, 9 iunie 2021, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Doamna Sofia Grammata, ambasadorul Greciei la Bucureşti. La începutul întrevederii, Patriarhul României a apreciat bogata experiență diplomatică a Excelenței Sale şi a urat succes în misiunea sa în țara noastră. În acest…
În urma unor ploi torențiale, în vara anului 1971, a ieșit la iveală în comuna tulceană Niculițel o bazilică din secolele 4-5 care urma să devină cea mai importantă descoperire arheologică privind creștinismul timpuriu din România. Sub altarul bazilicii au fost găsite trupurile (scheletele) întregi a patru martiri creștini și o inscripție care menționează numele…
Editura Basilica pune la dispoziție o culegere valoroasă de studii românești, în limba engleză, despre relația dintre teologie, filosofie și știință. Lucrarea se intitulează ‘The Relationship Between Theology, Philosophy and Science: an Eastern Christian Perspective’. Pe lângă texte semnate de Adrian Lemeni și Arhid. Sorin Mihalache – coordonatorii volumului – se regăsesc articole de: Costea…
În mesajul transmis cu prilejul împlinirii a 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România, Mitropolitul Petru a subliniat că exemplul înaintaşilor care au înfăptuit Unirea din 1918 „ne încurajează să rămânem statornici și încrezători, că putem dăinui și peste veacuri într-o singură suflare românească, în ciuda granițelor (sperăm temporare) existente”. Înaltpreasfinţia Sa a reiterat…
Cea mai veche pâine din lume poate fi văzută la Muzeul de Istorie din Galaţi. Pâinea, coaptă în 1892, arată după 129 de ani ca abia scoasă din cuptor. Întrucât nu prezintă urme de mucegai, în urma unei analize amănunţite World Record Academy din Miami a omologat-o ca fiind cea mai veche pâine din lume.…
Pedro Faidiga Passos, brazilian convertit la Ortodoxie și stabilit în România, spune că Dumnezeu „l-a pescuit” prin soția sa româncă și astfel i-a descoperit „frumusețea deplină a credinței creștine”. În țara noastră găsește multă pace, despre care este convins că se coboară asupra României prin slujbele Bisericii. Pedro Faidiga Passos are 27 de ani și…