Mănăstirea Dobreşti, ctitoria Patriarhului Daniel din satul natal al Preafericirii Sale, şi-a serbat sâmbătă unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Domnitor Ştefan cel Mare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. În timpul slujbei, au fost pomeniți Alexie și Stela, părinții Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Preasfințitul Părinte Paisie…
Mitropolitul Banatului a slujit joi Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Dobrești, ctitorită de Părintele Patriarh Daniel în satul natal al Preafericirii Sale. Slujba a fost urmată de o rugăciune pentru părinții Patriarhului României. Părintele mitropolit i-a avut alături în slujire pe Părintele Protosinghel Matei Buliga, Starețul Mănăstirii Dobrești, pe Părintele Consilier Eparhial Timotei Anișorac, pe…
Mănăstirea Dobrești, ctitoria Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și-a serbat luni ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. În omilia rostită, Episcopul a evidențiat zelul misionar al profetului, îndemnându-i pe credincioși să fie „mărturisitori ai puterii lui Dumnezeu în această lume seculară”. …
Mănăstirea Dobrești, ctitoria Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și-a serbat duminică ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, informează Mitropolia Banatului. În cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Trinitas, ierahul a afirmat despre Mănăstirea Dobrești că „este ca un stâlp al credinței…
Mănăstirea Dobreşti, ctitorie a Patriarhului Daniel, şi-a serbat ocrotitorul de sărbătoarea Sfântului Domnitor Ştefan cel Mare. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, informează Mitropolia Banatului. În cuvântul rostit, ierarhul a evidențiat figura luminoasă a Sfântului Ștefan care „prin viața sa și râvna pentru Hristos…
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la hramul Mănăstirii Dobrești din județul Timiș, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. În omilia sa din ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, Mitropolitul Banatului a spus credincioșilor că „și pietrele rodesc, înfloresc și cresc dacă sunt stropite…
În ziua sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, vineri, 20 iulie 2018, Mănăstirile Româneşti şi Dobreşti din Arhiepiscopia Timişoarei şi-au cinstit ocrotitorul. Mănăstirea Româneşti Cu prilejul hramului principal al Mănăstirii Româneşti, care datează din 1912, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, informează site-ul oficial al Eparhiei. Prezent la slujbă, Preasfințitul Părinte…
Mănăstirea Dobrești și-a cinstit în data de 2 iulie 2017 unul din ocrotitori, pe Sfântul Ștefan cel Mare și Sfânt. Sfânta Liturghie a fost oficiată, din încredințarea Mitropolitului Banatului, de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic Sfântul Nicolae al Facultății de Teologie din Timișoara. La eveniment au participat oficialități…
La sărbătoarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, sâmbătă, 02 iulie 2016, Mănăstirea Dobreşti din judeţul Timiş, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a îmbrăcat haine de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitorul spiritual, după cum a precizat Răzvan Fibișan de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei. La bucuria obștii monahale și a numărului mare de pelerini, veniți…