Mitropolitul Banatului a slujit joi Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Dobrești, ctitorită de Părintele Patriarh Daniel în satul natal al Preafericirii Sale. Slujba a fost urmată de o rugăciune pentru părinții Patriarhului României.
Părintele mitropolit i-a avut alături în slujire pe Părintele Protosinghel Matei Buliga, Starețul Mănăstirii Dobrești, pe Părintele Consilier Eparhial Timotei Anișorac, pe Părintele Ionuț-Viorel Furdean, Protopopul de Lugoj, preoți și diaconi de la parohiile și mănăstirile învecinate.
Părintele Mitropolit Ioan le-a vorbit credincioșilor despre Sfânta Cuvioasă Parascheva și bucuria descoperirii harului Duhul Sfânt în inima omului prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu.
La finalul liturghiei au fost oficiate slujba de sfințire a prinoaselor și Panihida mică pentru părinții Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Alexie și Stela.
Părintele Mitropolit Ioan le-a distribuit participanților cea mai recentă ediție a publicației eparhiale Învierea, dedicată Preafericirii Sale, cu ocazia aniversării a 70 de ani.
Mănăstirea Dobrești are ca hram principal „Sf. Cuv. Parascheva”. Celelalte două hramuri sunt „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul“ (20 iulie) şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ (2 iulie).
A fost înființată în 9 iulie 2003 la inițiativa Părintelui Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Patriarhul României, originar din Dobrești, a dăruit nou-înființatei mănăstiri un veșmânt care a acoperit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.
Locul pe care se construiește biserica a fost sfințit la 23 octombrie 2005, iar în data de 1 iulie 2008 au început lucrările de construcție. Până acum a fost finalizată pictura altarului, iar la corpurile de chilii au fost montate ferestre și uși.
Foto credit: Mitropolia Banatului