Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a resfinţit miercuri, 27 aprilie 2016, vechiul chivot al catedralei istorice a Aradului. Evenimentul a avut loc în lăcaşul de cult, după oficierea Liturghiei darurilor înainte sfinţite, informează Prof. dr. Marcel Tang de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad. Chivotul este cunoscut în istoria locală sub…
Zeci de familii defavorizate din municipiul Arad au primit luni, 25 aprilie 2016, alimente de post pentru această Sfântă Săptămână a Patimilor. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, peste 200 de pachete cu alimente au fost dăruite persoanelor vârstnice și celor cu o situație financiară precară prin activitățile social-filantropice ale Arhiepiscopiei Aradului. Asociația Arsenie…
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat sâmbătă, 23 aprilie 2016, începând cu ora 16.00, la Pelerinajul de Florii organizat în Parohia Scânteia – Domeniul Lupaş, Protopopiatul Arad. „Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat la intrarea pe Domeniul Lupaş de către un sobor de preoţi din parohiile învecinate; tineri şi copii îmbrăcaţi în frumoase straie tradiţionale,…
Concertul de Florii al Corului „Armonia”, a avut loc în seara zile de 25 aprilie 2016, la ora 19, după slujba Deniei, în Catedrala Veche din Arad. În acest an concertul a avut ca și generic un binecunoscut pasaj din Sfânta Scriptură, cu referire specială la evenimentul Intrării Mântuitorului în Ierusalim: „Bine este cuvântat Cel…
Catedrala arhiepiscopală din Arad a fost plină de credincioşi în Duminica Floriilor. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Cuvântul de învăţătură a fost pus sub titlul ,,Ramuri şi flori”. „Sfintele citiri din zilele următoare ca şi cele premergătoare, istorisesc despre primirile pe care Mântuitorul…
Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim a fost sărbătorit duminică, 24 aprilie 2016, în toate catedralele, parohiile și mănăstirile din municipiul Arad. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc tradiţionalul pelerinaj de Florii, la care au participat sute de credincioși. Arhimandrit Teofan Mada, vicar eparhial, a subliniat în cuvântul de învăţătură că „Hristos nu…
Sute de credincioşi din Podgoria Aradului au participat sâmbătă, 23 aprilie 2016, la Mănăstirea Feredeu din Protopopiatul Lipova, la Sfânta Liturghie arhierească. Slujba a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Anul acesta sărbătoarea Sfântului Gheorghe a căzut în Sâmbăta lui Lazăr. Cuvântul de învăţătură…
Membrii componenţi ai Coralei preoţilor din Arhiepiscopia Aradului au bucurat duhovniceşte credincioşii prezenţi la Catedrala istorică, în aceste zile. Corul a fost dirijat de părintele arhidiacon Tiberiu Ardelean, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. „Concertul coralei se integrează în buna Tradiţie pe care o avem în Arhiepiscopia Aradului, ca preoţii, slujitori devotaţi ai…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc marți, 19 aprilie 2016, la Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Aradului un concert de muzică bizantină în cadrul manifestărilor Filocalia, organizate de Arhiepiscopia Aradului, Centrul Cultural Județean Arad și Consiliul Județean Arad. Prin concertul de muzică bizantină intitulat: Iată, Mirele Vine!, grupul psaltic „Sf.…
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit duminică, 17 aprilie 2016, Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Sf. Mare Mucenic Gheorghe” a Parohiei Aradul Nou, înconjurat de un sobor de preoţi. Cuvântul de învăţătură al Chiriarhului, cu titlul ,,Dragostea nedespărțită de smerenie”, a subliniat virtuțile smereniei. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, a…
În Duminica a patra din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Sintea Mică, Protopopiatul Arad. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit slujba de binecuvântare a lucrărilor de renovare executate la sfântul locaş, şi anume: renovarea exterioară a bisericii, sfinţirea noii picturi…