„Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” prăznuit la Mănăstirea Feredeu, Arad

Sute de credincioşi din Podgoria Aradului au participat sâmbătă, 23 aprilie 2016, la  Mănăstirea Feredeu din Protopopiatul Lipova, la Sfânta Liturghie arhierească. Slujba a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Anul acesta sărbătoarea Sfântului Gheorghe a căzut în Sâmbăta lui Lazăr.

Cuvântul de învăţătură rostit de Chiriarh a fost pus sub titlul ,,Două nume din istoria biblică şi cea bisericească”, adică cinstite în această zi a Sâmbetei lui Lazăr şi sărbătorii Sfântului Gheorghe.

La finalul Sfintei Liturghii, arhim. Ilarion Tăucean, stareţul Sfintei Mănăstiri a adus un cuvânt de aleasă mulţumire Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, pentru prezenţa în mijlocul slujitorilor şi pelerinilor veniţi la această zi de praznic, precum şi pentru grija părintească pe care o are faţă de Mănăstirea Feredeu şi obştea ei, a subliniat protos. Dr.  Iustin Popovici.

Comentarii Facebook


Știri recente