În Duminica a VII-a după Rusalii, Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei le-a spus credincioșilor din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfinții Trei Ierarhi” din Lunca Mărcușului că „acolo unde este credință vine ajutorul Ceresc”. Părintele Episcop a făcut referire la textul evanghelic duminical și a explicat că „pentru a fi martorii oricărei minuni,…
În predica duminicală, prilejuită de târnosirea capelei din Spitalul Orășenesc Întorsura Buzăului, Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei a transmis credincioșilor că trebuie să se raporteze la Dumnezeu, „ca la un Părinte, având Sfânta Biserică Mamă și pe Dumnezeu Tată”. După târnosirea lăcașului de cult, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, la care au participat…
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a vorbit în cadrul liturghiei oficiate duminică la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Sita Buzăului, despre grijile vieții. În omilia sa, Preasfințitul Părinte Andrei a evidențiat tuturor celor prezenți grijile vieții ca fiind o asumare a chemării Dumnezeiești. Ierarhul spus că această chemare ce vine din partea Mântuitorului este…
Episcopul Andrei al Covasnei şi Harghitei a participat sâmbătă la Colocviul dedicat comemorării a nouă lideri intelectuali şi spirituali din Harghita, potrivit site-ului oficial al Eparhiei. Evenimentul, intitulat „Lideri ai comunității românești din județul Harghita – apărători ai Bisericii strămoșești și ai Neamului românesc”, s-a aflat la a doua ediţie. Liderii omagiaţi sunt ctitori de…
Obştea Mănăstirii Icoana Prodromița din Comandău a primit duminică vizita Chiriarhului locului, PS Andrei. Adresându-se celor prezenţi, Episcopul Covasnei şi Harghitei le-a vorbit despre beneficiile duhovniceşti ale rugăciunii însoţite de post. „Rugăciunea însoțită de post aduce vindecare sufletească și trupească”, a spus Preasfinţia Sa. Părintele Episcop a subliniat că minunea vindecării copilului lunatic din textul…
„Postul nu este în stare de tristețe, ci în stare de bucurie duhovnicească”, le-a spus PS Andrei credincioşilor care au participat la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul în prima săptămâna a Postului Mare. Ierarhul i-a îndemnat la iertare şi pocăinţă şi le-a sugerat ca „această perioadă a postului să o petreacă cu bucurie…
Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, aniversează joi trei ani de la întronizarea ca Episcop al Covasnei și Harghitei. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Ierarhul s-a născut în data de 22 noiembrie 1967 în localitatea Cheţani, judeţul Mureş, primul copil al părinţilor Nicolae şi…
Stareţii şi stareţele de pe cuprinsul Episcopiei Covasnei şi Harghitei s-au întrunit joi în sinaxă monahală, fiind prezidată de PS Andrei. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de ierarh în Catedrala Episcopală Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului din Miercurea Ciuc. După slujbă, s-au desfăşurat lucrările Sinaxei. Tema reuniunii a avut ca punct…
50 de tineri din Episcopia Covasnei şi Harghitei au participat, în perioada 2-4 februarie 2018, la o tabără cu caracter catehetic-pastoral organizată la Mănăstirea Izvorul Mureşului. Activitatea a reprezentat o alternativă de petrecere a timpului liber prin care tineri de vârste apropiate au deprins diferite abilități de socializare, mediere, precum și deprinderi culturale în vederea…
PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit duminică în Paraclisul Episcopal Sf. Mare Mc. Gheorghe și Sfântul Ierarh Nicolae din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, notează site-ul oficial al Eparhiei. Credincioșii prezenți au ascultat cuvântul ierarhului a cărui temă principală s-a concentrat pe explicarea distincției dintre smerenie și umilință. ‘Trebuie să facem distincție între smerenie și…
Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, îşi aniversează joi ziua onomatică. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Andrei Moldovan s-a născut la data de 22 noiembrie 1967 în localitatea Cheţani, judeţul Mureş, primul copil al părinţilor Nicolae şi Maria. Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat…