20 de ani a aniversat Comunitatea „Oastea Domnului”din Roma. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, în zilele de 23 si 24 aprilie 2016, la această sărbătoare au participat câteva sute de credincioși, membri sau simpatizanți ai acestei Comunități, iar tema întâlnirii a fost „Cu Domnul, spre Golgota”. Întâlnirea a avut loc…
Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, își aniversează, luni, 25 aprilie 2016, ziua onomastică. În această zi, în Biserica Ortodoxă Română este sărbătorit Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu. Alric Marc Nemţeanul s-a născut la 11 mai 1958, la Paris, într-o familie de catolici francezi; după cursurile primare…
Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim, aniversează, luni, 25 aprilie 2016, 12 ani de la instalarea ca Episcop al Severinului și Strehaiei. Nicolăescu Nicodim s-a născut la 6 aprilie 1962, în comuna Godeanu, jud. Mehedinţi, din părinţii Dumitru şi Maria Nicolăescu, la botez primind numele Nicolae. Între anii 1969 – 1977 a urmat şcoala generală în comuna…
La 20 aprilie 2016 Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, aniversează 8 ani de la hirotonia ca arhiereu (2008). Filimon Mihail s-a născut în ziua de 25 ianuarie 1964 în comuna Matca, jud. Galaţi, la botez primind numele Marcel. După cursurile primare şi gimnaziale, a urmat liceul la Tecuci (1978-1982);…
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, își aniversează, miercuri 20 aprilie 1969, ziua de naștere. Preasfinția Sa s-a născut în 20 aprilie 1969, în comuna Scorţeni, jud. Prahova, din părinţii Gabriel şi Aurelia Meleacă, la botez primind numele Valentin. A urmat Şcoala generală în satul Urleta, comuna Băneşti, jud. Prahova; Liceul nr. 1 din Câmpina, pe…
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, își sărbătorește marți, 19 aprilie 2016, ziua de naștere. Spiridon Ciprian s-a născut la data de 19 aprilie 1965, în satul Suhuleț (comuna Tansa), județul Iași, la botez a primit numele de Cezar. A urma școala primară în satul natal, gimnaziul în comuna Ciocârlia de Jos, județul Constanța;…
În perioada 14-16 aprilie 2016, polonezii au sărbătorit aniversarea a 1050 de ani de la încreştinarea ţării de ducele Mieszko I, primul conducător al statului polonez, prin organizarea mai multor ceremonii religioase şi politice. La aceste evenimente a participat şi Preafericitul Părinte Sawa, Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii, după cum informează site-ul orthodox.pl. Vineri, 15 aprilie,…
Preasfințitul Părinte Justin Sigheteanul aniversează duminică, 17 aprilie 2016, hirotonia și instalarea ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Preasfintia Sa s-a născut la 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş din părinţi creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea, fiind cel de-al patrulea copil al familiei mele care mai avea un băiat – Grigore…
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, își aniversează, astăzi, ziua de naștere. Înaltpreasfinţia Sa s-a născut la data de 15 aprilie 1967 în Constanţa. Între anii 1981 şi 1985 a urmat studii liceale în Constanţa şi Bucureşti, continuate la Institutul Teologic/Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu între anii 1988-1992. Între anii…
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, aniversează miercuri, 13 aprilie 2016, întronizarea ca Episcop al Sălajului. Preasfinția Sa s-a născut în 30 noiembrie 1965 în localitatea Târgu-Mureș, județul Mureș, din părinții Traian și Fira Florea (ca al 8-lea dintre cei 9 copii ai familiei). Cursurile școlii primare, gimnaziul și prima treaptă de liceu le-a urmat în…
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Aniversarea a 150 de ani de la înființarea Academiei Române, luni, 04 aprilie 2016: Binecuvântare la ceas aniversar pentru Academia Română Ca și aniversarea zilei de naștere a unei persoane, celebrarea unui eveniment care a dat naștere unei instituții, adică unei comunități de persoane unite prin…