Înainte de a se naște, pronosticurile medicilor erau sumbre. Când s-a născut, șansele ei la viață erau zero. Dar s-a întâmplat o minune, căci Dumnezeu a ales ca Victoria Maria să trăiască. Viața a învins, iar ea are acum 14 ani.
Este adevărat, călătoria ei prin viață nu a fost și nu este ușoară: intervenții chirurgicale, terapii, vizite dintr-un spital în altul, de la un medic la altul, multe întrebări fără răspuns. A venit mai apoi și diagnosticul: tetrapareză spastică. Cu o singură întrebare pe buzele tuturor: va merge vreodată?
Astăzi, Victoria se află într-un scaun rulant, însă nu și-a pierdut niciodată speranța, zâmbetul și recunoștința pentru viață. Zâmbește tot timpul și spune că misiunea ei este să îi facă pe oameni să se bucure de lucrurile mici.
Copilul care ne dă lecția bucuriei

Îi place să deseneze, să asculte povești și e pasionată de vloguri, pentru că, în inima ei, o zi normală din viața oamenilor chiar este prilej de bucurie.
A ajuns de la nicio șansă la viață la copilul care îi face pe toți să zâmbească. Chiar dacă ea nu poate să facă toate lucrurile normale cu care noi suntem obișnuiți, se bucură pentru ceilalți așa cum s-ar bucura pentru ea însăși.
În spatele bucuriei îngerești stă însă ascunsă realitatea că, zi de zi, viața ei continuă să fie o luptă pe care nu o poate câștiga singură. Costurile terapiilor sunt enorme, la fel și ale dispozitivelor speciale.
Un vis de Crăciun

Oameni care au ajutat-o și în trecut și-au propus să-i împlinească cel mai mare vis: să-i adapteze casa, pentru ca ea să poată trece singură, cu scaunul rulant, dintr-o cameră în alta, să meargă la bucătărie și să gătească ceva împreună cu mama ei. Aceste lucruri simple ar face-o cea mai fericită.
O casă fără praguri și o cameră care să includă dispozitive de recuperare vor fi cele mai frumoase daruri de Crăciun pentru Victoria Maria, îngerul zâmbitor din scaunul rulant, un copil care nu renunță la a se bucura în ciuda tuturor greutăților.
„Victoria are nevoie de o locuință în care fiecare încăpere să fie adaptată dizabilității sale: uși suficient de largi pentru accesul cu scaunul rulant, spații de deplasare fără praguri, o baie accesibilă și dotată cu echipamente speciale, un dormitor cu pat medical adaptat și dispozitive care să permită ridicarea și transferul ei în siguranță”, explică sora Victoriei Maria, scriitoarea Andrada Badea – care este cunoscută și ca fondatoarea comunității online Minutul de poezie.
„La fel de importantă este amenajarea unei camere dedicate recuperării, dotată cu aparatura necesară terapiilor zilnice. În cazul diagnosticului său, tetrapareză spastică, continuitatea acestor terapii este esențială pentru menținerea mobilității, prevenirea agravării afecțiunii și reducerea durerilor.”
Concert caritabil și seară duhovnicească

În acest scop, Asociația Umanitară Victoria Maria organizează, cu binecuvântarea Mitropolitului Teofan al Moldovei și Bucovinei, un concert caritabil de colinde. În 21 noiembrie 2026, de la ora 17:00, la Sala Unirii din Iași vor cânta Paula Hriscu, Corul Academic Byzantion și Corul de Copii Mini Byzantion.
Rugăciunea de binecuvântare a concertului va fi rostită de Arhim. Pahomie Catană, starețul Mănăstirii Sihla, împreună cu părinți din obștea monahală, care vor transmite câteva gânduri duhovnicești cu prilejul sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică.
Protos. Sofian Costea de la Mănăstirea Sihăstria, care este nevăzător, va vorbi despre dizabilitate și lecțiile de viață și iubire pe care le primim de la oamenii aflați în suferință.
Seara va fi prezentată de Camelia Căpitanu, realizator Trinitas Tv și co-fondatoarea Festivalului Agape.
Colindul, chemare la bucurie și solidaritate

„Colindul este, înainte de toate, o chemare la bucurie. Este cântecul care vestește Nașterea Domnului, care aduce pace în case și lumină în suflete. De veacuri, el ne însoțește în așteptarea Crăciunului, ne trezește dorul, ne aduce aminte de copilărie și ne cheamă să fim mai aproape unii de ceilalți”, transmite Andrada Badea.
Ea mai subliniază că fiecare invitat va aduce pe scenă un dar aparte în povestea de speranță pe care ne-o reamintește Crăciunul. „Iar anul acesta, povestea noastră are un nume: Victoria Maria”, mai spune sora fetei.
„Pentru ea, fiecare om care va păși în sală va deveni parte din această poveste. Fiecare colind ascultat, fiecare rugăciune și fiecare donație ne vor aduce mai aproape de împlinirea visului ei: o casă fără praguri, în care să se poată deplasa cu scaunul rulant, să primească îngrijirea și terapiile necesare și să trăiască având cât mai puține dureri.”
Donează
Asociația Umanitară Victoria Maria
CIF: 38652753
IBAN: RO15RZBR0000060019937697

















