Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi (ITO) 2019 va avea loc la Craiova în perioada 5-8 septembrie. Ca şi la ediţiile anterioare ITO, la eveniment şi-au anunţat participarea peste 2500 de tineri ortodocşi din întreaga lume. Anul acesta, întâlnirea va avea ca motto „Cu toţii suntem un Potir! Credinţă, nădejde şi dragoste”. Întrunirea îşi propune…
În localitatea Păușești-Măglași va fi inaugurată în 1 septembrie Biblioteca Antim Petrescu. Biblioteca va fi sfinţită de Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului în contextul manifestărilor dedicate împlinirii unui secol de la trecerea în veşnicie a Episcopului Antim Petrescu (1919-2019). Sfinţirea bibliotecii va fi precedată de Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire pentru fostul ierarh râmnicean, potrivit…
Biofizicianul Virgiliu Gheorghe va conferenția în 31 august tinerilor de la Mănăstirea Oașa despre efectele culturii media asupra gândirii științifice. Cei aproximativ 100 de tineri participă în perioada 23 august – 1 septembrie la Tabăra Științifică „Academia Munților”. Organizatorii sunt Arhiepiscopia Alba Iuliei și Mănăstirea Oașa, iar tabăra se desfășoară sub genericul „Fizica – interfață…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va participa la finalul lunii septembrie la manifestările organizate în Stockholm cu ocazia serbării semicentenarului Mitropoliei Suediei și a toată Scandinavia. La invitația Mitropolitului Cleopa de Suedia, Sanctitatea Sa va oficia Sfânta Liturghie duminică, 29 septembrie 2019, în Catedrala din Stockholm și va sfinți clădirile renovate ale Mitropoliei din Stockholm. În această…
În perioada 2-6 septembrie 2019 va avea loc în Bucureşti Congresul Internațional de Studii Sud-Est Europene. Câteva sesiuni se vor desfăşura la Biblioteca Sfântului Sinod. Evenimentul este organizat de Academia Română și Association Internationale d’Études du Sud-Est Européen (AIESEE) şi se află la a 12-a ediţie. Tema generală a întâlnirii va fi „Dinamici politice, sociale…
De Ziua Limbii Române, sâmbătă, 31 august, Academia Română organizează Dezbaterea „Zestrea noastră – limba română”. Dezbaterea va avea loc de la ora 11:00 la Clubul Academicienilor din Calea Victoriei nr. 125 și va fi moderată de Acad. Bogdan Simionescu și Răzvan Theodorescu. Vor lua cuvântul: Acad. Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură,…
Moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul de la Mănăstirea Văratec vor fi aduse în Bucureşti cu prilejul hramului Parohiei „Sfântul Vasile” – Victoria. Printre evenimentele desfăşurate cu ocazia hramului se va număra tradiţionala Procesiune „Calea Sfintei Cruci, scară către Cer!” care va fi organizată în ziua de 13 septembrie 2019. După încheierea acesteia, pelerinii participanţi vor avea…
Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae” (CDS) din Paris organizează în perioada 15-17 octombrie 2019 o sesiune de evaluare la Anvers, Belgia, în cele patru programe de studiu. Tot în această perioadă va fi prezentată şi oferta educaţională pentru anul academic 2019-2020, informează CDS Paris. Participarea la această sesiune de evaluare reprezintă o condiţie obligatorie în…
În perioada 22-25 august va fi organizat la Mănăstirea Putna Simpozionul „Credință. Cultură. Transmitere”, dedicat Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta. Evenimentul care a ajuns la a 13-a ediție va începe joi de la ora 16:00 cu o slujbă de Te-Deum. Manifestările se vor desfășura după un program în care sunt incluse expoziție de fotografie,…
În perioada 2-6 septembrie va avea loc la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti o Conferinţă Internaţională de Muzicologie cu tema „Musical and Cultural Osmoses in the Balkans”. Conferinţa reuneşte, pentru prima dată, peste 140 de cercetători provenind din 19 ţări. Dintre aceştia fac parte muzicologi şi etnomuzicologi români şi străini, cercetători şi studenţi doctoranzi,…
Până în data de 30 septembrie compozitorii din Patriarhia Română au posibilitatea de a se înscrie la Secţiunea B a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”. Concurenții la această secțiune vor realiza o creație corală modală, de inspirație folclorică românească, pentru cor de voci egale (copii), a cappella. Compoziția va fi în primă audiție…