Academia Română: Sesiune festivă dedicată „Zilei limbii, alfabetului și culturii armene”

Academia Română, în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România, organizează miercuri sesiunea festivă „Ziua limbii, alfabetului și culturii armene”. Evenimentul are loc, de la ora 11:00, în Aula Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125.

Lucrările vor fi deschise de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, și de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, potrivit comunicatului emis de cel mai înalt for de știință și cultură din țara noastră. 

Cei care vor susţine prelegeri vor prezenta istoria și statutul comunității armene din România, specificul și valorile culturii armene, relațiile dintre cultura armeană și cultura română și vor evoca personalități armene care au îmbogățit prin munca și creația lor cultura și știința românească, contribuind la dezvoltarea statului român.

Sesiunea este ocazionată de adoptarea recentă în Parlamentul României a Legii nr. 181/2019 privind instituirea zilei de 12 octombrie ca „Ziua limbii, alfabetului și culturii armene”.

La această dată sunt sărbătoriţi în întreaga lume primii creatori de cultură armeană care au scris în această cu limbă, utilizând alfabetul armean, cu peste 1500 de ani în urmă. 

Foto credit: Publicația Ararat

Comentarii Facebook


Știri recente